Gheza Vida și Centrul Artistic Baia Mare – 5
5. CE NU OBSERVAM ÎNSA DESPRE ARTISTUL VIDA ŞI DESPRE OPERA SA?
5.1. contextualizarea devenirii sale intelectuale şi artistice în relaţii generative cu mediul profesional de formare: MIŞCAREA ARTISTICĂ BĂIMĂREANĂ;
5.2. contextualizarea activităţii, carierei artistice şi a semnificaţiilor operei sale în raport cu ambianţa mediului de proximitate culturală: CENTRUL ARTISTIC BAIA MARE;
5.3. definirea precisă a parametrilor stilisticii operei sale în filiaţia estetică a modelelor „neo-obiectualist” şi expresionist în contextul antiavangardismului proletcultist din deceniu şase – cu toate consecinţele argumentative de rigoare (inclusiv cu nuanţarea particularităţii cel puţin „neaşteptate” a afirmării unei stilistici de factură expresionistă în ambianţa „realist socialistă” a anilor 1950, şi – mai presus de toate! – acceptarea şi legitimarea unei asemenea viziuni sub umbrela „polul de putere politică” din acea vreme!):
5.4. descifrarea rolului deţinut de artist „de-a lungul obsedantului deceniu” şi imediat după, în conservarea, transformarea şi dezvoltarea structurilor instituţionale şi socio-profesionale specifice comunităţii artistice băimărene;
5.5. descifrarea rolului pe care l-a deţinut în asigurarea factorilor de continuitate şi relansare contemporană a mişcării artistice băimărene şi, pe cale de consecinţă, a CENTRULUI ARTISTIC BAIA MARE.
În consecinţă, apreciez conclusiv că, în ciuda fragilităţii instrumentelor de susţinere, promovare şi diseminare „demotică” a «tablei canonice de valori» în domeniul artelor plastice româneşti moderne şi contemporane, la 33 de ani de la trecerea întru istorie, opera lui Gheza Vida şi-a consolidat poziţionarea în elita canonică a culturii noastre artistice.
Pe de altă parte, însă, adecvarea obiectivă a ideaticii semnificaţiilor acestei opere la sensibilităţile şi percepţiile noii societăţi româneşti devine un capitol deschis către timpul viitor. Aceasta cu atât mai mult cu cât acele insistent evocate rădăcini generative, fundamental înfipte adânc în solul (cândva încă germinativ al ethosului civilizaţiei maramureşene a lemnului) la rândul lor vor deveni cât de curând istorie, odată cu dizolvarea accelerată şi definitivă a tradiţiilor şi obiceiurilor arhaice în masa globalizantă a modernizărilor prezidate de lucrarea şi prelucrarea mai marilor şi mai micilor „proiecte europenizatoare”.
Dr. Tiberiu ALEXA
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»
