Image Alt

Concurs posturi vacante – gestionar custode M IA

Concurs posturi vacante – gestionar custode M IA

ANUNŢ

Anunt gestionar custode 2015 – format pdf

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» anunţă public organizarea, în data de 24.09.2015, ora 1000, la sediul muzeului din Baia Mare, str. 1 Mai nr. 8, în conformitate cu prevederile Legii 311/2003, modificată şi completată, a concursului pentru ocuparea postului de gestionar custode M IA, existent în Organigrama aprobată a muzeului, în cadrul Biroului Dezvoltare şi Conservare Patrimoniu Muzeal şi, respectiv, în Statul de funcţii aprobat de către Consiliul Judeţean Maramureş prin Hotărârea nr. 131/26 august 2015 – anexa 1, poziţia nr. 18.

Dosarele de înscriere ale candidaţilor se depun până la data de 23 septembrie 2015, între orele 800 – 1200, la secretariatul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».

Acte necesare la depunerea dosarului:

  1. Cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
  2. Actul de identitate – copie şi original;
  3. Documente care să ateste nivelul studiilor şi alte acte care atestă efectuarea unor specializări (certificate, diplome, atestate) – copie şi original;
  4. Alte înscrisuri din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor specifice de participare la concurs (copie şi original);
  5. Carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor – copie şi original;
  6. Certificatul de cazier judiciar;
  7. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  8. Curriculum vitae – model european;

Mai multe informaţii pot fi obţinute de la secretariatul muzeului, tel. 0262 213964, sau de la secretarul comisiei de concurs, d-ra Izabela Pop, email: iza_10pop@yahoo.com, tel. 0765228389, de luni până vineri, între orele 8:00 – 12:00.

Condiţiile necesare ocupării unui post de natură contractuală vacant

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice pentru ocuparea postului de gestionar custode M IA scos la concurs:

  • Diplomă de bacalaureat;
  • Vechime în muncă de minim 9 ani din care cel puţin 4 ani de activitate într-o instituţie publică;
  • Cunoştinţe medii de operare pe calculator şi buna cunoaştere a programelor Microsoft Office;
  • Cunoştinţe medii de comunicare orală într-o limbă de circulaţie internaţională;
  • Abilităţi de comunicare şi relaţionare cu publicul în limba română;
  • Disponibilitate pentru program flexibil;
  • Adaptabilitate la munca în echipă;
  • Deţinerea de cunoştinţe cu privire la Şcoala de pictură de la Baia Mare constituie avantaj;
  • Disponibilitatea/obligativitatea de a urma cursurile de specialitate pentru obţinerea atestatului de gestionar custode.

 Sarcinile aferente postului de gestionar custode M IA scos la concurs pot fi consultate în fişa postului.

Concursul pentru ocuparea postului de gestionar custode M IA va cuprinde următoarele probe:

  1. Proba scrisă: 24.09.2015, ora 1000.

Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări scrise. Subiectele pentru proba scrisă se vor stabili pe baza bibliografiei şi tematicii de concurs, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul postului de gestionar custode M IA. Seturile de subiecte (două) pentru proba scrisă urmează a fi stabilite de către Comisia de concurs, în ziua în care se va desfăşura proba scrisă.  Durata probei scrise va fi de 2 ore. Punctajul pentru proba scrisă este maximum 100 de puncte. Pentru a fi declaraţi admişi la proba scrisă candidaţii trebuie să obţină minim 50 de puncte.

  1. Proba interviu: 28.09.2015, ora 1000.

În cadrul interviului se vor testa abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor. Proba interviului poate fi susţinută doar de către acei candidaţi declaraţi admişi la proba scrisă şi/sau proba practică, după caz. Interviul se va realiza conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:

  1. abilităţi şi cunoştinţe impuse de funcţie;
  2. capacitatea de analiză şi sinteză;
  3. motivaţia candidatului;
  4. comportamentul în situaţiile de criză;
  5. iniţiativă şi creativitate.

Punctajul pentru interviu este maximum 100 de puncte. Pentru a fi declaraţi admişi la interviu candidaţii trebuie să obţină minim 50 de puncte. Punctajul final al candidaţilor se va calcula ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la cele două probe.

Bibliografie pentru ocuparea postului de gestionar custode M IA scos la concurs:

  • Legea nr. 311 / 2003 a muzeelor şi colecţiilor publice, modificată şi completată;
  • Legea nr. 477/2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
  • Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată;
  • G. nr. 1546/2003 pentru aprobarea normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate;
  • Ordinul nr. 2035/2000 pentru aprobarea normelor metodologice privind evidenţa, gestiunea şi inventarierea bunurilor culturale deţinute de muzee, colecţii publice, case memoriale, centre de cultură şi alte unităţi de profil, modificat şi completat;
  • Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, modificată şi completată.
  • Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ordinul nr. 2062 din 9 iunie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidenţa, gestionarea şi inventarierea documentelor specifice bibliotecilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Horvat, Săluc – Introducere în biblioteconomie, Bucureşti, Editura Grafoart, 1996.

TEMATICA:

  1. Protejarea patrimoniului cultural naţional;
  2. Gestionarea patrimoniului muzeal;
  3. Punerea în valoare a colecţiilor muzeale;
  4. Evidenţa publicaţiilor din bibliotecă. Întocmirea documentelor de evidenţă.

Toate probele se vor desfăşura la sediul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», str. 1 Mai, nr. 8, după următorul calendar:

CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

Data Ora Descrierea activităţii
23.09.2015

Miercuri

12:00 Încheierea perioadei de depunere a dosarelor de concurs
12:30 Selectarea dosarelor de către comisie
14:00 Afişarea rezultatelor selectării dosarelor
14:00 – 16:30 Depunere contestaţii la etapa de selecţie a dosarelor
24.09.2015

Joi

8:00 Întrunirea Comisiei de contestaţii
9:00 Afişarea rezultatelor de către Comisia de contestaţii
10:00 – 12:00 Proba scrisă
15:00 Afişarea rezultatelor la proba scrisă
25.09.2015

Vineri

8:00 – 12:00 Depunere contestaţii la proba scrisă
12:30 Întrunirea Comisiei de contestaţii
16:00 Afişarea rezultatelor de către Comisia de contestaţii
28.09.2015

Luni

10:00 Interviu
14:00 Afişarea rezultatelor la proba interviu
14:00 – 16:00 Depunere contestaţii
29.09.2015

Marţi

8:30 Întrunirea Comisiei de contestaţii
10:00 Afişarea rezultatelor de către Comisia de contestaţii
12:00 Afişarea rezultatelor finale

Post a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Marți-Duminică: 10:00 ‒ 17:00
Accesul ultimului vizitator se face la 16:30
Luni: închis

12 lei – expoziţia permanentă + temporară (tot muzeul)
10 lei – expoziţia permanentă
5 lei – expoziţia temporară
30 lei – ghidaj
20 lei - taxa foto

3 lei – expoziţia permanentă + temporară (tot muzeul)
2 lei – expoziţia permanentă
1 leu – expoziţia temporară
30 lei – ghidaj
20 lei - taxa foto

6 lei – expoziţia permanentă + temporară (tot muzeul)
5 lei – expoziţia permanentă
3 leu – expoziţia temporară
30 lei – ghidaj
20 lei - taxa foto

Sari la conținut