Albert Aichinger

AICHINGER, Albert

*05.03.1866, München – [† 1944 München?]

gravor, pictor, desenator şi pedagog german

EDUCAŢIA ARTISTICĂ

München         Inițial a frecventat și a absolvit Realschule / Școala Reală în orașul natal. Apoi s-a consacrat carierei artistice și a frecventat, tot acolo, următoarele instituții de învățămînt artistic de nivel superior:

       1895/98 Școala particularã de pictură Simon Hollósy.

       1898/1905 Bayerische Königliche Akademie der bildenden Künste München. La Academia Regală Bavarezã de Arte Plastice s-a înscris sub numărul matricol 1825 din 26.04.1898. Acolo a studiat artele grafice și desenul în clasa profesorului Peter Halm. Sub îndrumarea acestuia se specializeazã în tehnica gravurii, obținînd rezultate deosebite pentru care a fost recompensat în mai multe rînduri cu diverse distincții studențești.

Baia Mare       1896, (1897 ?) Participă la coloniile temporare de varã ale Școlii Hollósy.

CONTROVERSE PRIVIND IDENTIFICAREA

1896. Surse documentare care îşi au originea în mediul băimărean al epocii, consemnează două forme onomastice, întrucîtva asemănătoare fonetic, care ridică probleme de identificare a artistului – colonist (ori a artiştilor?) şi a ediţiei (ediţiilor?) la care a (au?) particapat: Eichler – pentru 1896 în Ré–Bö 1912, informaţie inclusă apoi în Réti 1954 şi Réti1994, respectiv Aichinger – în legătură cu coloniştii din anul 1897, în lista anticipativă publicată în presa locală (cf. ***, „Jönnek a festőművészek”, Nagybánya és Vidéke, XXIII, 1897, nr. 11, p. 2). 

1. Varianta onomastică Eichler este indicată exclusiv în referinţele datorate lui István Réti. În catalogul Expoziţiei aniversare din 1912 el consemnează numele „Eichler (german)” printre coloniştii din 1896 (cf. Ré–Bö 1912, p.75). Formularea este reluată întocmai în prima ediţie a Coloniei de artă de la Baia Mare (cf. Réti 1954, p.324). Pe temeiul acestor indicii, Jenő Murádin a procedat la identificarea cu Max Reinhold Eichler (cf. Murádin 1992). Această identificare este preluată, apoi, de editorii versiunii complete a opului memorialistic consacrat de Réti coloniei băimărene de artă (cf. Réti 1994, p.163, nota de subsol cu un asterisc). Doi ani mai tîrziu, Gizella Szatmári consacră definitiv identificarea într-un important studiu privitor la artiştii nemaghiari care au activat la Baia Mare, dar notează observaţia că „nu se cunosc detalii despre legăturile lui Eichler cu mediul Şcolii Hollósy” (cf. Szatmári 1996).

Într-adevăr, menţiuni biografice despre eventuale contacte ale lui Eichler cu Simon Hollósy şi mediul artistic din jurul său nu apar nici în surse lexicografice majore, nici în izvoarele documentare cunoscute referitoare la şcoala müncheneză şi coloniile băimărene conduse de Hollósy. De aceea, fără a fi cu totul imposibilă, o asemenea identificare ridică serioase semne de întrebare, ştiut fiind cît de aproximative au fost amintirile lui Réti despre participanţii la coloniile băimărene ale perioadei Hollósy şi, în special, în privinţa numelor şi provenienţei studenţilor şi artiştilor nemaghiari din acei ani. În acest sens sînt relevante cazurile pictorilor polonezi Szymon Buchbinder* şi Jan Antonin Austen*, ambii colonizaţi la Baia Mare în acelaşi an 1896 şi cu ale căror nume Réti are evidente probleme de memorie: pe primul îl ignoră cu totul, în vreme ce pe cel de al doilea îl consemnează în foarte aproximativa formă „Auskerin (rus–polonez)”, cel mai probabil prin însuşirea mecanică a versiunii onomastice din prima listă anticipativă publicată în săptămînalul băimărean Nagybánya és Vidéke (cf. ***, „A Hollósy-féle festőiskola…”, în Nagybánya és Vidéke, XXII, 1896, nr. 17, p. 2).

2. Varianta de identificare Aichinger pare să fie mult mai plauzibilă din următoarele motive. Pe de o parte ar putea fi vorba despre parţiala asemănare fonetică, pronunţia celor două nume putînd explica, eventual prin suprapunere confuză, păstrarea unei rezonanţe sonore aproximative în memoria lui Réti, iar apoi prin transferarea ei într-o grafiere coruptă/eronată. O atare ipoteză s-ar putea susţine şi prin faptul, evident, că Eichler/Aichinger nu s-a (s-au?) numărat printre persoanele familiare lui Réti şi grupului artistic maghiar. În mod logic trebuie să admitem, în consecinţă, că persoana (persoanele?) în cauză trebuie să fi aparţinut fondului de studenţi–artişti care au gravitat la München  exclusiv în jurul lui Hollósy, la Baia Mare avînd un statut mai degrabă independent.

Tocmai în acest punct intervine un detaliu documentar care cred că întăreşte ipoteza identificării cu Aichinger. Într-un fel de autobiografie sintetică oferită ca sursă documentară redactorilor lexiconului Thieme–Becker (probabil prin anii 1905–1906), Aichinger însuşi menţionează despre sine că „ se dedică artei, mai întîi într-o şcoală particulară (…)” (cf. Thieme–Becker I, 1907, p. 145). Identificarea acestei instituţii müncheneze cu Şcoala particulară de pictură Simon Hollósy este pe deplin confirmată de publicarea numelui lui Aichinger în lista anticipativă a studenţilor lui Hollósy, aşteptaţi să colonizeze la Baia Mare în primăvara anului 1897 (cf. ***, „A Hollósy-féle festőiskola…”, în Nagybánya és Vidéke, XXII, 1896, nr. 17, p. 2). Din coroborarea acestor două surse rezultă că Aichinger i-a fost student lui Hollósy la München, cel puţin în anii 1896 şi 1897 (mai probabil încă de pe la finalul anului 1895) şi poate chiar în primele luni ale lui 1898, pînă către 24 aprilie, dată la care se înscrie la AkbK, în clasa lui Peter Halm. 

Pe temeiul argumentelor expuse mai sus consider perfect plauzibilă ipoteza identificării menţiunii lui István Réti pentru colonia din 1896 cu graficianul german Albert Aichinger, considerînd că apariţia numelui său în lista anticipativă a coloniştilor din 1897 nu reprezintă altceva decît expresia dorinţei artistului de a repeta experimentul colonist din anul anterior.

3. Pe de altă parte, se cuvine să lăsăm deschisă confirmărilor/infirmărilor viitoare şi ipoteza posibilei participări (aparent surprinzătoare?) a ambilor artişti la colonia din 1896. Ar putea justifica o astfel de ipoteză următoarele constatări.

În 1912 Réti afirmă despre colonia din 1896 că „Aici au fost 36 [de artişti]. (În şcoală 31)”. (cf. Ré–Bö 1912, p.75.) Surse documentare noi, unele publicate, altele inedite, îngăduie reexaminarea critică a acestei infor­maţii statistice şi introduc în discuţie date cantitative diferite, superioare cifrei avansate de Réti. Ele sînt în legătură directă cu biletele de călătorie gratuită pe calea ferată, bilete ce au făcut parte din pachetul de facilităţi oferite de Primăria oraşului Baia Mare pentru a stimula colonizarea temporară a studenţilor Şcolii Hollósy.

Astfel, ca urmare a unor demersuri pe care primarul băimărean Oliver Turman le-a iniţiat încă din 4 martie 1896 (cf. ANFM, FoPrBM, AcAd, Reg I-I nr. 535/1896, înregistrările nr. 756, 874 şi 1020), 40 de legitimaţii de călătorie sînt emise la 13 aprilie cu următoarea adresă oficială:

„Căile Ferate Regale Maghiare de Stat

Direcţiunea [/] Nr. 45165 [/] A I

Onor consiliului oraşului Baia Mare [/]Baia Mare [/] În temeiul hotărîrii aduse în şedinţa ţinută în 4 martie referitor la soluţionarea onoratei Dvs. solicitări adresate nouă sub nr. 756 – avem plă­cerea să vă expediem anexate (…) 40 de bilete de liberă călătorie la clasa a II-a, de la Bruck sau Marchegg la Baia Mare şi retur, pe seama lui Simon Hollósy, profesor academic münchenez de pictură, respectiv a 40 de elevi ai numitei academii. [/] Budapesta, 13 aprilie 1896 [/] (…) [/] [ss] Czigler [/] consilier ministerial, director (…)

[pe verso:]1231/1896 aprilie 15 [ad] nr. 756/1896 [/] Se hotărăşte ca biletele de liberă călătorie trimise de Căile ferate regale maghiare pe baza scrisorii de solicitare …[indescifrabil] să fie remise distinsului domn profesor academic de pictură Simon Hollósy. 

Baia Mare [1]896 aprilie 15 [/] Consiliul orăşenesc [/] [ss] Tordai consilier.”

Tot pe 15 aprilie, primarul Oliver Turman îi trimite lui István Réti (la München ?) o scurtă epistolă privind primirea celor 40 de bilete, dar şi despre preliminarea unui număr mai mic de colonişti:

„Baia Mare, 15 aprilie 1896 [/] Dragă prietene Ştefan !

Am reţinut scrisoarea adresată domnului Hollósy din pricină că, zi de zi, am tot sperat să primesc de la căile ferate de stat biletele de liberă călătorie – azi dimineaţă au sosit după repetatele mele urgentări şi le expediez de îndată. Nu va crea nici o dificultate faptul că sînt eliberate bilete de liberă călătorie pentru 40 de persoane. Vin mai puţini. (…)”.

(cf. MNG, Adattár, 14016/60/7.)

Preliminarea circumspectă a primarului („Vin mai puţini.”) trebuie privită cu prudenţă, ca pe o estimare conjuncturală făcută cu mai bine de o lună înaintea încheierii preparativelor de organizare a grupului studenţesc de colonişti münchenezi. Adică într-un moment cînd nu toate biletele vor fi fost, deja, repartizate definitiv, deoarece ştim că pînă la urmă toate biletele au fost efectiv întrebuinţate. Mai mult, mărturii de epocă atestă că situaţia se schimbase radical în luna mai, temerile primarului şi, poate, ale altora deopotrivă, dovedindu-se neîntemeiate. Ne-o mărturiseşte explicit un gazetar al cotidianului budapestan Pesti Napló care avea cunoştinţă despre faptul că participanţii münchenezi la colonia din 1896 se înscriseseră într-un număr sporit faţă de estimarea iniţială: 

„Colonia de artă de la Baia Mare. O mare parte a Şcolii Hollósy a sosit deja de la München la Budapesta, pentru a porni peste cîteva zile mai departe la Baia Mare. (…) Această călătorie de vară a Şcolii Hollósy a stîrnit un interes general şi în cercurile artistice din München, de unde cei care şi-au oferit participarea au fost mai numeroşi decît s-ar fi putut estima [s.n.– T.A.]. În acest mod ei vor menţiona peste tot Baia Mare ca pe un oraş al pictorilor, întrucît printre membrii coloniei mulţi vor fi şi tineri artişti străini, veniţi din ţări îndepărtate, care de bună seamă că vor duce acasă cele mai frumoase amintiri. Marea majoritate a membrilor şcolii se va transfera de la München la Baia Mare pe la mijlocul lunii mai sau la începutul lui iunie.”

(cf. ***, „A Hollósy-iskola itthon”, în Pesti Napló, XLVII, 1896, nr. 120, p. 8.)

Mai trebuie să luăm în calcul şi amănuntul că unii dintre artiştii listaţi de Réti pentru anul 1896 nu au venit la Baia Mare de la München, ci au urmat alte trasee şi că, prin urmare, este foarte posibil să nu fi beneficiat de bilete gratuite. Călătorind probabil pe cheltuială proprie, aceştia s-au alăturat grupului münchenez ridicînd numărul total de colonişti la valori cantitative care au depăşit chiar cifra celor 40 de bilete gratuite şi, cu siguranţă, numărul de 36 de colonişti menţionat de Réti. Confirmarea deplină în acest sens ne-o aduce însuşi Hollósy, atunci cînd scrie despre cei „aproape cincizeci de artişti maghiari şi străini” în epistola adresată primarului băimărenen Oliver Turman în ianuarie 1897 (document pierdut, dar care ne este cunoscut din versiunea publicată de săptămînalul local Nagybánya és Vidéke):

„(…) La excursie [anul trecut] au participat mai numeroşi [colonişti] decît am îndrăznit să sperăm la început. (…) Anul trecut s-au adunat aproape cincizeci de artişti maghiari şi străini [s.n.–T.A.] (…).”

(cf. Simon Hollósy, Béla Grünwald, „München és Nagybánya”, în Nagybánya és Vidéke, XXIII, 1897, nr. 5, p. 1)

Această din urmă menţiune relevă clar că nici măcar în vremea desfăşurării coloniei, Réti nu fusese corect informat despre numărul şi numele studenţilor Şcolii Hollósy, ceea ce explică şi mai bine lipsa de precizie a amintirilor acestuia.

Prin urmare nici 36, nici 40, ci „aproape 50” de colonişti (mai precis 48 — cifră indicată riguros de acelaşi Hollósy într-un alt document epistolar; vezi mai pe larg analiza în cazul polonezului Szymon Buchbinder*). Rezultă astfel diferenţe statistice semnificative, care deschid perspectiva unei mai cuprinzătoare liste a participanţilor la colonia din 1896. Şi este perfect plauzibil ca un astfel de context (încă greu de fixat deplin şi definitiv) să-i fi cuprins, printre „actorii” săi, deopotrivă pe Albert Aichinger şi Max Reinhold Eichler.

1897. Participarea lui Albert Aichinger la a doua colonie comportă o analiză distinctă, cu argumente asemănătoare, însă într-un context oarecum inversat. Lista anticipativă din 14 martie (cf. ***, „Jönnek a festőművészek”, în Nagybánya és Vidéke, XXIII (1897), nr. 11, p.2) îl indică printre studenţii münchenezi ce îşi manifestaseră interesul pentru a participa la noua ediţie a coloniei băimărene. Faptul că numele său nu mai reapare în listele întocmite de Hollósy la Baia Mare, pe 12 mai (cf. ***, „Hollósy Simon mester iskolája”, în Nagybánya és Vidéke, XXIII. 1897, nr. 18, p. 3; Simon Hollósy, Béla Grünwald, „Jelentés a Hollósy–festöiskoláról”, în Nagybánya és Vidéke, XXIII. 1897, nr. 42, p. 1-2) poate să însemne cel mult că Aichinger nu se va fi numărat printre beneficiarii noilor bilete de călătorie oferite gratuit de Primăria locală. Cum ştim însă că în primăvara–vara anului 1897 artistul desfăşura o intensă activitate de studii pregătitoare, sub îndrumarea lui Hollósy, în vederea admiterii la academia müncheneză de arte plastice, apoi ţinînd cont şi de statutul său social de atunci (30 de ani şi venituri probabil îndestulătoare), rezultă că Aichinger şi-ar fi putut suporta din resurse proprii cheltuielile de transport, şedere şi studii la Baia Mare.

Întîlnim o situaţie întru totul similară în cazul pictorului german Hugo Degenhard*, colonist şi el în 1897, al cărui nume absentează de asemenea din lista holloşiană întocmită la 12 mai, dar a cărui participare a fost anunţată în presa locală într-o a doua listă anticipativă din 2 mai şi a fost confirmată, apoi, în lista finală din 17 octombrie (cf. Simon Hollósy, Béla Grünwald, „Jelentés a Hollósy–festöiskoláról”, în Nagybánya és Vidéke, XXIII. 1897, nr. 42, p. 1-2).

PREZENŢA ŞI ACTIVITATEA LA BAIA MARE 1896, (1897 ?)

Rezumînd cele argumentate mai sus, putem concluziona cu un mare grad de certitudine că Aichinger a făcut parte chiar din grupul de studenţi münchenezi care inaugura, în 1896, seria coloniilor temporare de vară de la Baia Mare. A stat aici în perioada iunie–august (poate septembrie?), locuind undeva într-un imobil neidentificat de pe strada Valea Roşie, asemenea majorității coloniștilor din vreme sezoanelor băimărene ale studenților Școlii Hollósy (1896-1901). În anul următor a participat, se pare, la activităţile celei de a doua colonii temporare băimăreane a studenţilor Şcolii Hollósy. După toate probabilităţile a sosit de la München cîndva prin luna iunie, și-a finanțat deplasarea și cheltuielile de ședere din resurse financiare proprii, desfăşurîndu‑şi activitatea de studii cel puţin pînă la sfîrşitul lunii iulie şi locuind, poate, la aceeaşi adresă (azi necunoscută) unde fusese cazat în anul precedent.

Sub îndrumarea lui Hollósy a avut un prim contact cu pictura şi desenul în plein air, experienţă care pare să fi jucat un anumit rol în orientarea sa ulterioară către peisagistica urbană. Asemenea celorlalţi studenţi ai şcolii, va fi realizat schiţe de peisaje şi peisaje compoziţionale în aer liber. În paralel a făcut şi studii de atelier după model – în special busturi şi portrete. Mărturii credibile de istorie orală susţin că Aichingerar fi vîndut (sau a donat?) un număr de lucrări (rămas astăzi necunoscut, dar care, probabil, nu a depășit 5-6 exemplare) cîtorva colecţionari băimăreni.

ACTIVITATEA ŞI CREAŢIA ARTISTICĂ

De-a lungul întregii sale vieţi Albert Aichinger a trăit şi lucrat la München, locuind vreme îndelungată în imobilul cu numărul 50 de pe Schellingstrasse – stradă pe care, în mod tradiţional, numeroşi artişti îşi închiriau ateliere de creaţie, printre aceştia numărîndu-se vreme de cîţiva ani şi Simon Hollósy. Începînd din primăvara anului 1906, Aichinger ocupă un post de profesor de retuş zincografic la LuVLG / Lehr- und Versuchsanstalt für Licht und Gravüre München / Institutul Experimental şi de Învăţămînt pentru Gravură şi Fotoimprimerie München. După 1910 lucrează şi ca desenator la ZIAkW / Zoologischen Institut der königliche bayerische Akademie der Wissenschaften München / Institutul de Zoologie al Academiei Regale Bavareze de Ştiinţe, instituție de cercetare pentru care realizează un însemnat număr de planşe ştiinţifice de specialitate.

Se estimează că creaţia sa originală este relativ bogată şi interesantă, în ciuda faptului că după cel de al doilea război mondial, ea a căzut în uitare. În timpul vieţii însă, Aichinger a fost apreciat ca un excelent peisagist citadin. De interes special s-au bucurat seriile sale de gravuri ce abordează reprezentări compoziţionale figurative în manieră realistă — cu şi fără motive antropomorfe — înfăţişînd imagini ale peisajului urbanistic münchenez. Cel mai frecvent a întrebuinţat tehnica aquaforte, iar sporadic aquatinta. Activitatea sa expoziţională, mai puţin bogată şi trecută astăzi cu vederea, s-a desfăşurat cu precădere în oraşul natal şi la Viena. Aichinger a fost membru în MKG / Münchener Künstler Genossenschaft / Uniunea Artiştilor Münchenezi şi al ADK / Allgemeine Deutsche Kunstgenossenschaft / Uniunea Generală a Artiştilor Germani.

Lista abrevierilor:

Ré–Bö 1912: Samuel Börtsök, István Réti, A nagybányai jubiláris képkiállítás illustrált katalogus, Nagybánya [Baia Mare], 1912.

Réti 1954: István Réti, A nagybányai művésztelep, Budapest, 1954. Listele anuale editate la capitolul „A nagybányán tartózkodott festők névsora”: 1896 – p. 324; 1897 – p. 324; 1898 – p. 324 -325; 1899 – p. 325; 1900 – p. 325 (doar cifra participanţilor la colonie);  1901 – p. 325.

Réti 1994: István Réti, A nagybányai művésztelep, Budapest, 1994 [ediţie revizuită, adăugită şi adnotată]. Listele anuale editate la capitolul „A nagybányán tartózkodott festők névsora * [/] A Hollósy–iskola ideje”: 1896 – p. 163-164; 1897 – p. 164; 1898 – p. 164; 1899 – p. 164-165; 1900 – p. 165; 1901 – p. 165.

Murádin 1992: Jenő Murádin, A nagybányai Hollósy–iskola névsorai, în Erdély Muzeum, II, 1992, nr. I–IV, p. 164-167.

Szatmári 1996: Gizella Szatmári, Külföldi növendékek Nagybányán, în Géza Csorba, György Szücs et alii, Nagybánya művészete. Kiállítás a nagybányai művésztelep alapitásának 100. évfordulója alkalmából. Die Kunst von Nagybánya. Ausstellung zur Hundertjahrfejer der Gründung der Künstlerkolonie von Nagybánya. The Art of Nagybánya. Centennial Exhibition in Commemoration of the Artists’ Colony in Nagybánya, Magyar Nemzeti Galéria 1996. március 14–oktober 20., Ungarische Nationalgalerie, 14. Märtz–20. Oktober 1996, Hungarian National Gallery 14. March–20. Oktober., [f.l. Budapest], 1996, p. 168 sqq.

Thieme–Becker: Allgemeine Lexikon der bildenden Künstler von der Antike bis zum Gegenwart. Herausgegeben von Ulrich Thieme und Felix Becker, I–…, Leipzig, 1907–…

AkbK: Bayerische Königliche Akademie der bildenden Künste München

ANFM: Arhivele Naționale ale României, Filiala Maramureș

FoPrBM, AcAd: Fond Primăria Baia Mare, Acte administrative

dr. Tiberiu Alexa

director, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»