PASCU EUGEN (1895 – 1948)

Eugen Pascu s-a născut la data de 2 august 1895, în localitatea Zenta, din Serbia și a fost pentru prima dată inițiat în tainele sculpturii de către Mark Vedres, fost elev al lui Simon Hollósy.

Ulterior, în perioada 1912 – 1919, a urmat cursurile secției de sculptură și grafică din cadrul Școlii Superioare de Artă Plastică de la Budapesta, unde a avut ocazia de a avea ca profesori o serie de artiști consacrați, precum Károly Ferenczy, Tivadar Zemplényi şi István Réti. Datorită conexiunilor pe care mentorii săi le aveau cu spațiul artistic băimărean, în 1914 Pascu vine pentru prima oară să creeze la Baia Mare, în calitate de colonist temporar în cadrul Școlii libere de pictură.

În perioada 1915 – 1919 frecventează cercurile avangardiste maghiare, unde se întâlnește și lucrează alături de Hans Mattis Teutcsh și Béla Uitz [1]. Desenele sale sunt publicate în revistele Tett (Fapta) și Ma (Azi), iar debutul său expozițional are loc în cadrul Salonului Oficial din 1916, de la Budapesta.

La scurt timp după finalizarea studiilor universitare, în anul 1920, se mută la Baia Mare și devine profesor de desen la Liceul „Gheorghe Șincai”. Astfel, Eugen Pascu a avut un rol important în formarea profesională a noilor generații de artiști, printre elevii săi numărându-se și Vida Gheza, considerat ca fiind un sculptor modern reprezentativ al județului Maramureș.

În perioada 1920 – 1927 participă regulat cu lucrări de sculptură, grafică și pictură la expozițiile anuale organizate în Baia Mare [2]. În 1921 expune la salonul ardelean de pictură, sculptură și grafică de la Cluj, iar în 1922 devine membru al Asociației Pictorilor din Baia Mare.

În 1924 și 1926 „participă cu mai multe machete pentru o statuie ecvestră a lui Avram Iancu la concursurile de la Cluj-Napoca” [3], în cadrul cărora câștigă premiul II. De asemenea, în această perioadă a vieții sale, demarează câteva „proiecte de monumente comemorative ale unor eroi și evenimente istorice” [3], care însă nu au ajuns să fie terminate. Decepționat de imposibilitatea finalizării acestora, în 1928 își distruge sculpturile și se reorientează spre pictură pentru a-și găsi împlinirea din punct de vedere profesional [4].

În 1930 are loc la Cluj ultima expoziție în care se regăsesc lucrări semnate de Eugen Pascu. În același an, Primăria orașului Baia Mare îi atribuie lui Pascu fostul atelier al lui Ziffer Sandor. Apoi, artistul se îmbolnăvește și în anul 1935 se mută la Arad, unde locuiește până în 1940 când revine la Baia Mare. După opt ani, la data de 5 septembrie 1948, se stinge din viață, la vârsta de 53 de ani. „Lucrările lui rămase poartă pecetea unui caracter liric, subtil și intim, plin de dragoste pentru om, reflectând căutările și frământările artistului” [5]. Desenele, gravurile și lucrările sale de grafică reflectă „viziunea accentuat sculpturală a artistului. Graficianul Pascu vede formele, liniile și masa corpurilor cu ochiul sculptorului. De la primele desene de tuș și cărbune din anii 1913 – 1920, modelate cu nuanțele fine a luminii și umbrei, spre anii 1926 – 1928 și mai târziu, artistul ajunge la un grad superior de esențializare, lucrează cu linii delicate, flexibile, deosebit de expresive. Atenția lui este îndreptată aproape exclusiv spre om, spre figura umană” [5].

Referințe bibliografice:

[1] Alexa, T., Moldovan, T., Muscă, M. (1997). Centrul Artistic Baia Mare 1896 – 1996. Muzeul Județean Maramureș, Baia Mare, p. 181.

[2] Negrean, I. (2012). Eugen Pascu – Peisaj la Baia Mare, https://muzartbm.ro/2012/eugen-pascu-peisaj-la-baia-mare/.

[3] Vlasiu, I. (coord.) (2012). Dicţionarul sculptorilor din România, secolele XIX–XX, volumul II, editura Academiei Române, București, p. 201.

[4] Ursu, H. (2012). Asediul Vienei. Editura Polirom, Iași.

[5] Muzeul Regional Maramureș. Secția de Artă (1962). Expoziția de pictură și grafică Pascu Eugen (1895 – 1948) și Klein Iosif (1897 – 1945). Baia Mare, p. 6.