Boromisza Tibor – Peisaj

Descendent al unei familii de aristocrați și moșieri înstăriți, pictorul Boromisza Tibor (1880-1960) marchează prin activitatea sa artistică un capitol distinct al fenomenului artistic băimărean. Prezent la Baia Mare pe parcursul unui deceniu (1904-1914) în calitate de colonist temporar, opusul său artistic devine exhaustiv odată cu manifestarea sa și în domeniul criticii de artă sub forma articolelor publicate în săptămânalul local, Nagybánya és vidéke.

Studiile academice începute la Budapesta în cadrul Școlii particulare conduse de Ferenczy Károly le continuă la Școala Liberă de Pictură din Baia Mare unde studiază desenul și pictura sub corectura lui Réti István și Iványi Grünwald Béla.

Finele anului 1905, respectiv cel următor aduc schimbări semnificative în ceea ce privește evoluția parcursului său estetic de mai târziu. După o scurtă ședere la München, unde aprofundează experiența iconografică a pictorilor Arnold Böcklin și Franz Stuck, Boromisza Tibor frecventează cursurile Academiei Colarossi și ale Academiei Julien din Paris.  

Contaminarea operei sale cu trăsăturile stilistice ale modernismului francez prin intermediul Școlii de la Pont-Aven, picturii lui Paul Gauguin, Vincent van Gogh sau a lui Henri Matisse derivă, probabil, din două surse directe: mediul artistic parizian unde se știe că Boromisza era un vizitator fervent al galeriilor de artă, în special a lui Paul Durand-Ruel, respectiv expoziția postimpresioniștilor francezi din cadrul Salonului Oficial de la Budapesta (1907).

Imediat după acest important eveniment expozițional, pe simezele Salonului Könyves Kálmán din capitala maghiară se consumă prima confruntare colectivă a artiștilor postimpresioniști autohtoni cu publicul mai puțin familiarizat cu radicalismul modernismului occidental. În legătură cu acest eveniment, critica vremii observa, de exemplu, influența lui Gauguin asupra picturii lui Perlott-Csaba Vilmos sau amprenta lui Cézanne în lucrările lui Mikola András.

Printre compozițiile postimpresioniștilor băimăreni se disting pânzele lui Boromisza prin persistența procesului de distanțare privind fixarea mimetică sau subiectivă a naturii. Reprezentativă din acest punct de vedere este lucrarea Mama și copilul, expusă la Galeria Națională din Budapesta, care trădează caracteristicile tranzitorii ale acestei perioade și care se vor estompa cu timpul, în virtutea exacerbării noilor valori de exprimare, precum: reținerea reflexelor luminii pe suprafețe, aplicarea valorației în scopul justificării formei sau jocul ludic dintre lumină și umbră.

În acest context interpretativ, al schimbării traiectoriei stilistice asumate, se încadrează lucrarea Peisaj aflată în patrimoniul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» achiziționată în anul 1980 și care reprezintă una dintre capodoperele perioadei sale băimărene.

Boromisza Tibor (1880-1960) – Peisaj
Ulei pe pânză (100 cm x 121 cm)

Recent restaurată, compoziția consemnează imaginea unui peisaj natural hibernal, remarcabil atât prin monumentalitate, cât și prin valorificarea potențialului rezultat din practicarea limbajului plastic specific acestei perioade inovatoare. Primatul liniilor și al formelor organice, ritmicitatea acestora, conferă spațiului plastic un anumit dinamism subtil, perceptibil în contrast cu atmosfera cuaternară și statică pe care o degajă portretizarea anotimpului de iarnă.

Decorativitatea, secvențialitatea, conturul ferm care închid formele reduse la esență, recursul la utilizarea culorilor puternic saturate și contrastante, expresivitatea ritmului dat de verticalitatea elementelor naturale sau construirea suprafeței prin juxtapunerea petelor à plats sunt soluții estetice prin care Boromisza eludează maniera sa stilistică anterioară, istoricizată. De remarcat este, de asemenea, modalitatea în care traiectoria privirii este dirijată de cursul apei dincolo de perspectiva închisă a lumii recognoscibile.

Pe de altă parte, urme timide ale tehnicii impasto, reflexele luminii care transpar prin păienjenișul crengilor și se suprapun luciului apei sau prezența petelor mărunte de culoare transpun în spațiul pictural al lucrării reminiscențele subconștiente ale paradigmei practicate anterior.

Boromisza Tibor rămâne în memoria istoriei Școlii băimărene de pictură ca fiind una dintre cele mai originale și complexe personalități artistice care a contribuit decisiv la fundamentarea racordării artei autohtone la curentele radicalizate ale modernismului european.

Dr. Enikő Botiș, muzeograf

Bibliografie:

• Tiberiu Alexa, Traian Moldovan, Mihai Muscă, Centrul Artistic Baia Mare, 1896-1996, editura S.C. PROEMA S.R.L., Baia Mare, 1996;
• Jurecskó László, Boromisza Tibor nagybányai korszaka (1904-1914), Nagybányai könyvek 5, MissionArt Galéria, Miskolc, 1995.