In memoriam… VIDA GHEZA (1913, Baia Mare -1980, Baia Mare)
Motto:
Nu poți turna în forme artistice decât ceea ce simți foarte aproape, atât de aproape, încât face parte din tine.
VIDA Gheza
Azi, 28 februarie 2023, comemorăm cu solemnitatea cuvenită, 110 ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți artiști ai României postbelice, sculptorul VIDA GHEZA.
Descendent al unei familii cu rădăcini adânc împământenite în spațiul mitic al Maramureșului istoric, un tărâm rămas până la sfârșitul vieții sale privilegiat, arhetipal, un veritabil axis mundi care îi va marca întreg parcursul existențial, Vida nu a fost un autodidact, așa cum, timp de câteva decenii, istoriografia românească a catalogat perioada sa de formare artistică.
Vida Gheza – Sfatul bătrânilor
Biografia artistului, relativ rectilinie din acest punct de vedere, menționează că Vida Gheza a frecventat cursurile școlii primare, gimnaziale și cele ale Liceului de stat Gheorghe Șincai din Baia Mare (1920-1928). Studiile liceale, întrerupte din motive pecuniare, i-au oferit, totuși, un prim contact cu învățământul artistic, avându-i ca profesori de desen pe sculptorii Eugen Pascu și Gheorghe Manu, respectiv, pe pictorul I.Liuba la culoare. Formarea academică în domeniul sculpturii o dobândește în cadrul Școlii Superioare de Arte Frumoase din Budapesta (1942-1945), studii întrerupte de perioadele de timp intermediare cauzate de concentrările repetate la Seini și Kőbánya (Ungaria).
Vida Gheza – Fata pădurii
Însă, cel care i-a fost cu adevărat mentor formator a fost pictorul Ziffer Sándor, unul dintre cei mai fervenți contestatari ai naturalismului impresionist băimărean (Șorban, 1981). În această perioadă, Ziffer asigura la Baia Mare corectura în cadrul unui atelier liber, frecventat succesiv de numeroși artiști progresiști, printre care îi amintim pe Katz Márton, Kahán Sarolta, Lydia Agricola, Vasile Kázár, Andrei Kunovits, Vida Gheza etc.
Perioada petrecută de Vida în egregorul stimulativ al grupului (1931-1935) înregistrează consecințe notabile și descifrabile în evoluția sa artistică ulterioară, generând o glisare generală a interesului estetic de la tradiția locală post-holloșiană spre o artă inconturnabilă, de inspirație modernă și racordată definitiv la recuzita expresionismului de stânga.
Prea puțin locvace, Vida devoala într-o confesiune că tocmai în efervescența acelui atelier au germinat paradigmele estetice și ideologice ale opusului său: problema creației și a luptei revoluționare erau nedespărțite […] acolo se maturizau intenții pe care cu câțiva ani mai târziu aveam să le convertesc în activitate politică manifestă […], un fel de practică revoluționară cu ajutorul artei (Bodea, 1971).
Într-adevăr, contextul debutului său artistic (1935) are loc într-un moment în care negarea artei moderne, considerată decadentă, se opunea formalismului comod și defensiv al academismului susținut consecvent de cercurile culturale dominante. Prin urmare, excepționala forță expresivă și intensa umanitate a lucrărilor sale vor susține fractura iminentă a conexiunilor aproape istorizate ale timpului, prin prefacerea relațiilor dintre artist – societate – public – oficialități.
Potrivit încadrării stilistice date de revizuitul Dicționar al sculptorilor din România (vol.II, 2012), opera lui Vida Gheza unește expresionismul nordic și clasicitatea mediteraneană, ceea ce presupune conjuncția realizată între verva arhaicului și limbajul imperturbabil al clasicului.
Vida Gheza – Miner în ocnă
De altfel, conform monografului său, reputatul istoric și critic de artă, Raoul Șorban, însuși Vida considera că tot parcursul său artistic a fost racordat expresionismului de stânga, după cum acesta mărturisea: cei mai mulți, dacă nu chiar fiecare dintre tinerii din jurul lui Ziffer, făceam o artă expresionistă, combativă, cu conținut social. Temele erau: viața celor exploatați – mineri, muncitori, țărani – și răscoalele lor. Expresionismul a prins rădăcini în noi, a crescut firesc din noi și din împrejurările vieții noastre. Consider că el corespundea țelurilor și mișcării de stânga, mișcării muncitorești, care ne-a deschis ochii arătându-ne că arta poate servi și binele și răul (Șorban, op.cit.).
Din punct de vedere iconografic, caracteristica dominantă și constantă a întregii sale opere artistice, o reprezintă transpunerea în materie a elementelor antropologice perene. Sursele principale de inspirație recurg la amintirile din copilărie ale sculptorului, întâmplările pădurii, ale minelor, legendele și baladele cu haiduci, în general, întreaga spiritualitate a folclorului maramureșean.
Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» deține în patrimoniul său un număr însemnat de lucrări, expresii ale tridimensionalității care, prin esența lor, par să unească începuturile și prezentul civilizației universale și românești, în special. În cadrul expoziției permanente sunt expuse lucrările cele mai reprezentative ale operei sale sculpturale, care esențializează, par excellence, încrederea în puterea și frumusețea creației divine și a celei omenești.
Bibliografie:
- Marius Porumb (editor), Gheza Vida, Centenar 1913 – 2013, Editura Academiei Române, București, 2013;
- Ioana Vlasiu (coordonator), Dicționar al sculptorilor din România: secolele XIX-XX, vol. II, Editura Academiei Române, București, 2012;
- Tiberiu Alexa, Traian Moldovan, Mihai Muscă, Centrul Artistic Baia Mare, 1896-1996, Muzeul Județean Maramureș, Baia Mare, Decembrie 1996 – August 1997, editura PROEMA, 1996;
- Raoul Șorban, Vida, Editura Meridiane, București, 1981;
- Bodea I. Gheorghe, Dialog cu Vida Gheza, în: Tribuna, Cluj Napoca, 18 noiembrie, 1971.
Dr. Enikő Botiș, muzeograf
