BIJIN-GA
În cadrul societății contemporane, semnificația și rezonanța artei tradiționale a scăpat cuantificării. Noile mijloace de culturalizare a maselor care nedumeresc publicul prin exponate care nu se potrivesc cu noțiunea de artă, trezesc în conștiința publicului dorul de a trăi în naikan, adică, de a privi în interior, ca o introspecție prin care ne putem înțelege pe noi înșine sau natura fundamentală a existenței noastre. Cu puțină vreme în urmă, impresioniștii au perturbat simțul moral al parizienilor prin desprinderea artei moderne de academismul tradițional, Dada a contestat concepția tradițională despre artă, iar în cazul Japoniei moderne, artiștii se luptau cu o serie
Lumea prin ochii artiștilor evrei ai Școlii băimărene de pictură
În perioada 6 decembrie 2022 – 15 ianuarie 2023, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» prezintă publicului, la Muzeon în Cluj-Napoca, expoziția de artă plastică «Lumea prin ochii artiștilor evrei ai Școlii băimărene de pictură». Expoziția reunește creațiile cele mai reprezentative de pictură și grafică ale unor personalități artistice evreiești, precum Alexandru Ziffer, Mund Hugo, Leon Alex, Klein József, Kázár Vasile sau Vadász Endre, care au fost activi la Baia Mare în segmente diferite de timp. Suita operelor de artă selecționate din patrimoniul bogat al Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» reprezintă expresia unei activități artistice integrate
Concursul «BIJIN-GA, Femei frumoase, curtezane, gheișe»
Expoziția «𝑩𝑰𝑱𝑰𝑵-𝑮𝑨, 𝑭𝒆𝒎𝒆𝒊 𝒇𝒓𝒖𝒎𝒐𝒂𝒔𝒆, 𝒄𝒖𝒓𝘵𝒆𝒛𝒂𝒏𝒆, 𝒈𝒉𝒆𝒊ș𝒆» prezintă, în premieră pentru orașul nostru, 35 de lucrări ale celor mai importanți artiști japonezi din secolele XVII-XX, aflate în colecția de artă japoneză a domnului avocat George Șerban. Toți elevii și studenții care vizitează expoziția și achiziționează produse de la standul muzeului în valoare de minim 12 lei au posibilitatea de a participa la concursul organizat pentru acordarea stampei japoneze originale UTAGAWA TOYOKUNI 111 - „95 Scene from Osome Hisamatsu Ukina no Ukeuri”, 1848. Câștigătorul stampei japoneze va fi desemnat prin tragere la sorți în luna martie 2023. Concursul se desfășoară în perioada 18.11.2022
COMUNICAT DE PRESĂ
Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» are deosebita plăcere de a vă anunța deschiderea expoziției temporare BIJIN-GA, Femei frumoase, curtezane, gheișe, prezentată de dr. Alexandru Chituță, curator Robert Strebeli, ce continuă ampla serie a expozițiilor cu lucrări din colecția de artă japoneză a domnului avocat George Șerban. Expoziția eveniment prezintă publicului larg din Baia Mare, și nu numai, lucrări de xilogravură ukiyo-e, un gen artistic tradițional care a apărut și s-a dezvoltat în Japonia începând cu sec. XVII și care a ajuns să fie apreciat în întreaga lume. Veți putea admira o serie de lucrări ale celor mai importanți artiști japonezi
VECINII MEI, EVREII
Expoziția care gravitează în jurul titlului generic, Vecinii mei, evreii, reunește un număr de 14 lucrări de pictură și grafică aflate în patrimoniul muzeului nostru, respectiv 25 de fotografii care provin din colecția Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, Statele Unite. Încă din secolul al XVIII-lea, stabilirea evreilor în anumite localități din Transilvania a fost prohibită, motiv pentru care până în anul 1850, le-a fost interzisă stabilirea în orașele miniere și regale, precum Baia Mare. După această dată, numărul evreilor a crescut treptat, ajungând de la 222 în 1869, la 3.623 în 1941. În data de 3 mai 1944, a început operațiunea
Vecinii mei, Evreii
COMUNICAT DE PRESĂ Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» și Asociația Maramureș Heritage au plăcerea de a vă anunța deschiderea expoziției temporare de fotografie, pictură și grafică, VECINII MEI, EVREII, proiect implementat cu sprijinul Ambasadei Franței în România și al Institutului Francez din România. Expoziția este curatoriată de domnul Robert Cotos, președintele Asociației Maramureș Heritage și domnul Robert Strebeli, manager al muzeului. Vernisajul va avea loc miercuri, 14 septembrie 2022, de la ora 12.00, în sala destinată expozițiilor temporare din cadrul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», str. 1 Mai, nr. 8. Intrarea la vernisaj este liberă. Expoziția va face parte din
Intrare gratuită pentru tineri pe perioada vacanței de vară, prin generozitatea colecționarului George Șerban!
Copiii, elevii și studenții vizitează gratuit expozițiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în perioada 7 iulie-11 septembrie, costurile fiind suportate de avocatul George Șerban. Biletele de intrare pot fi înscrise în tombola pentru litografia Salvador Dalí, conform Regulamentului concursului. Mai mult, tinerii vizitatori sunt încurajați să fotografieze și să publice imaginile din expoziția temporară Great Artists of the World pe rețelele de socializare. Demersul dlui. av. George Șerban își propune să încurajeze participarea tinerilor la manifestările culturale și să îi apropie de artă și de patrimoniu. "Noi, cei care am reușit în viața profesională și avem o situație
Great Artists of the World
Vizitatorii muzeului pot câștiga o litografie Salvador Dalí oferită cu generozitate de av. George Șerban din colecția proprie.
Great Artists of the World
Expoziția eveniment Great Artists of the World, curatori Robert Strebeli și dr. Alexandru Constantin Chituță, prezintă publicului lucrări de grafică realizate de maeștri ai artei europene a secolelor XIX-XX, printre care se numără și Picasso, Chagall, Munch, Kandinsky, Toulouse Lautrec, Renoir etc. Capodoperelor li se alătură și două opere semnate de Francis Bacon, expuse în premieră în România. Vernisajul va avea loc vineri, 10 iunie, ora 12,00 la sediul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», str. 1 Mai, nr.8.