Jenő MATICSKA (1885-1906), Peisaj (atribuire)
Considerat de mulţi ca fiind unul din cele mai promiţătoare talente „şlefuite” la Şcoala de la Baia Mare, Jenő Maticska s-a născut, a trăit şi a murit la Baia Mare, scurta sa existenţă derulându-se între 30 noiembrie 1885 şi 9 februarie 1906, destinul tragic curmându-i viaţa la două luni şi câteva zile după împlinirea vârstei de douăzeci de ani. Fiul unui cunoscut tâmplar băimărean, Jenő Maticska a fost primul artist care s-a format integral în Centrul Artistic Baia Mare, începând studiul de foarte tânăr, încă din 1898. Este consemnat faptul că studiază cu Hollósy în 1900 şi 1901, ca apoi, din 1902
Károly Ferenczy – Peisaj (atribuire)
Reprezentant de marcă al Centrului Artistic Baia Mare, pictorul Károly Ferenczy se naşte în anul 1862 la Viena şi moare în 1917 la Budapesta. Începe să studieze dreptul şi economia, dar îşi întrerupe studiile dedicându-se carierei artistice. Studiul artei îl începe la München, dar îşi desăvârşeşte educaţia artistică la Paris, în cadrul Academiei Julian, între 1887 – 1889 şi în 1894. Se stabileşte pentru patru ani la Szentendre – Ungaria (1889-1892), după care se mută la München, unde activează până în 1898. În 1895 îl întâlneşte pe Simon Hollósy şi în 1896 se alătură grupului de artişti care vine pentru prima dată