Dialoguri în inocenţă
European Art Gallery şi Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» vă invită în data de 3 mai 2012, ora 19, la vernisajul expoziţiei Dialoguri în inocenţă.
Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada mai – iunie 2012 la European Art Gallery, Bucureşti, bd. Regina Maria, nr. 18.
Curatorii expoziţiei sunt Dr. Tiberiu Alexa şi Mihai Covaci.
La galeria de artă bucureşteană European Art Gallery a avut loc în data de 3 mai 2012 vernisajul expoziţiei “Dialoguri în inocenţă”, proiect expoziţional organizat de European Art Gallery în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare».
European Art Gallery
Bucureşti
Manifestarea expoziţională cuprinde două expoziţii personale de pictură, una a pictorului Ioan Angel Negrean şi cealaltă a lui Dorel Topan, primul fiind un artist băimărean exponent al generaţiei ‘80 şi cel de-al doilea al generaţiei 2000.
Expoziţia Dialoguri în inocenţă
Expoziţia reuneşte pe simeze două tendinţe de prospecţiuni plastice care diferenţiază, individualizează şi definesc cele două personalităţi artistice băimărene, exponente a ceea ce se poate numi generic “noua şcoală de pictură de la Baia Mare”, prin faptul că Ioan Angel Negrean este cadru didactic la Secţia Pictură a Centrului Universitar de Nord Baia Mare, iar Dorel Topan este absolvent al acestei secţii.
Expoziţia Dialoguri în inocenţă
În alocuţiunea rostită cu prilejul vernisajului, administratorul galeriei, Radu Boroianu a elogiat activitatea Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» care prin acest proiect expoziţional îşi defineşte din ce în ce mai bine imaginea în peisajul cultural-artistic bucureştean aducând în atenţia publicului valori actuale ale «Centrului Artistic Baia Mare» putând fi, prin amploarea şi diversitatea activităţilor desfăşurate, un exemplu pentru multe muzee din capitala ţării.
Vernisajul expoziţiei Dialoguri în inocenţă
Directorul muzeului dr. Tiberiu Alexa a prezentat, cu acelaşi prilej, intenţia muzeului de a promova, la nivel naţional, arta contemporană din «Centrul Artistic Baia Mare» prin acest “dialog al atitudinilor pozitive” propunând două lumi şi viziuni artistice distincte. Ioan Angel Negrean prezintă o selecţie a ciclului “Răstigniri la marginea drumului”, în care expresia formei şi a culorii trimite la filonul estetic neoexpresionist, iar Dorel Topan prezintă o serie de lucrări ce oglindesc preocupările sale plastice de sorginte neopopart.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada mai-iunie 2012 la sediul European Art Gallery din Bulevardul Regina Maria nr. 18, sector 4 Bucureşti.
Dr. Ioan Angel Negrean,
muzeograf