Kováts P. Géza (1908–1956) – Autoportret

Kováts P. Géza s-a născut la Lupoaia, jud. Sălaj şi a murit la Baia Mare, unde şi-a consumat majoritatea vieţii şi unde  şi-a împlinit opera şi destinul artistic. A învăţat să picteze la Baia Mare mai întâi pe corectura lui Thorma János, Réti István, Mikola András şi Krizsán János. Mai târziu cea mai mare influenţă asupra sa a avut-o Ziffer Sándor.

Fiind grav bolnav, s-a mutat o perioadă la Sighetu Marmaţiei la începutul anilor ’30 apoi la Sântimbru Gurghiului unde a executat câteva gravuri, expuse la Salonul Oficial de la Bucureşti, câteva fiindu-i achiziţionate de Casa Regală. În 1929 are o expoziţie personală la Sighetu Marmaţiei, în 1934 la Târgu Mureş, iar în 1936 se stabileşte definitiv la Baia Mare. Între 1925 şi 1941 a participat la numeroase expoziţii organizate de Asociaţia Pictorilor Băimăreni. Pe la sfârşitul anilor ’30 trece de la principiile artei naturaliste spre o artă conceptuală, modernă. În această perioadă apare în creaţia sa tematica compoziţiilor figurative cu personaje. În anii ’40 execută o serie de acuarele cu peisaje de la Izvoare şi practică şi sculptura în lemn.

Kováts P. Géza – Autoportret
Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Viaţa şi creaţia sa au fost influenţate de boala care i-a măcinat sănătatea, având complicaţii ca urmare a scarlatinei, făcuse o meningită iar sechelele s-au soldat cu crize de epilepsie.

Autoportretul lui Kováts P. Géza se găseşte în colecţia Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» din anul 2009 şi provine dintr-o colecţie privată din Baia Mare, muzeul intrând în posesia acestei piese prin donaţie.

Lucrarea este executată în jurul anului 1932, an în care artistul avea în jur de 26 de ani şi dovedea deja o instruire plastică care îi permitea nu numai o bună execuţie, dar şi o foarte abilă capacitate de interpretare a temei.

Chipul pictorului este proiectat pe fundalul unui geam. Lecţia clar-obscurului este relevată prin expunerea contre jour şi tranpsunerea chipului în umbră decupat pe fundalul luminous la geamului prin care vedem cerul de un albastru deschis nuanţat cu violet şi galben. Culoarea intensă capătă preţiozitate prin economia cu care este folosită în contextul economiei suprafeţei plastice. Pictura în umbră, des întâlnită la Baia Mare dezvăluie o virtuozitate demnă de un maestru prin precizia şi corectitudinea redării elementelor fizionomice şi anatomice.

Lucrarea lunii iunie 2016

Desenul portretului este dinamizat de liniile de forţă care se intersectează în principal pe liniile ascendente ale umerilor şi gâtului. Prin conturarea puternic contastant valorică a verdelui care prin luminare devine galben lemon, a liniilor şi petelor de ocru, a discretelor pete de vermillion alăturate zonelor încise . Ţinut în umbră, portretul bine stăpânit se decoperă în racursiu iar direcţia ascendetă a ochilor este contrazisă de privirea spre spectator, probabil o comunicare cu sine însuşi în faţa oglinzii, în acelaşi timp cu privitorul tabloului. Impresia de mişcare a peronajului este amplificată de suprapunerea liniilor curbe care descriu personajul pe rectangularitatea statică a ferestrei. Se crează astfel o tensiune dinamică atribuită vitalităţii artistului în raport cu spaţiul închis.

O posibilă interpretare a tabloului o putem intui în dialogul interior-exterior ca o referire probabilă la zbuciumul interior al artistului. Execuţia a la prima este cu siguranţă transpunerea unei trăiri a artistului în timpul creaţiei. Uşor claustrofobă, atmosfera este impusă de plasarea personajului în interior, de închiderea portretului în limitele cadrului ferestrei. Umbrirea portretului crează o aură de tristeţe şi mister.

Chipul este perfect compus în spaţiul geamului, dar în dreapta compoziţia găsim un început de fereastră care ar putea fi un alt mister, un alt început.  Artistul ne priveşte cu coada ochiului. Am putea specula mesajul pe care ni-l transmite discret, în legătură cu trăirea artistului, sau de ce nu, în legătură cu o invitaţie la meditaţie asupra destinului uman.

Dr. Dorel Topan