Femigrafisme și Cromatodames

Cronica subiectivă a unei expoziții temporare:

Femigrafisme și Cromatodames, curator drd. Oana Enășel

La începutul primăverii, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» dedică eternului feminin o expoziție temporară tematică. Am avut ocazia să stau față în față cu chipurile feminine, până atunci străine mie, și să ajung să le descopăr, să le cunosc, să le înțeleg. Ce-am văzut s-a schimbat odată cu mine: dacă acum 20 de ani priveam Cârciumăreasa lui Grigorescu și o găseam doar frumoasă și fără să îndeplinească standardele de frumusețe stabilite de și pentru generația mea, acum înțeleg profunzimea și expresivitatea penelului creatorului.

Îmi revine mie bucuria și responsabilitatea de a propune publicului o perspectivă asupra eternului feminin, tocmai acum, în mijlocul unor vremuri tulburi, care ne încearcă de prea mult timp și nu par să se oprească prea curând. 

Dintotdeauna omul s-a luptat să înstăpânească realitatea naturală. Pentru a-și compensa nimicnicia în fața Timpului infinit și a forțelor Naturii a încercat să citească semnele, să instituie și să descifreze simbolurile, a conceput ritualuri care să îi măsoare timpul și să îi stabilească ritmul vieții. La fel se întâmplă și acum. 

Izolarea și distanțarea din ultimii doi ani au accelerat migrația artei în mediul digital (operele de artă NFT – Non Fungible Tokens – și sistemul de plată blockchain prin cryptomonedă) și au determinat mai-marii tehnologiei să creeze o lume alternativă, perfect funcțională: a apărut un Metavers, o realitate în care, cu anumite bariere de intrare, poți să trăiești așa cum visezi. Toate acestea sunt compatibile cu conceptul de postmodernism.

Ei bine, arta a reușit să pătrundă și în virtual și cred că e cel mai bun semnal că, indiferent ce se va întâmpla, e în natura omului să caute să descifreze și să reinterpreteze lumea reală prin artă – să (re)deseneze, (re)schițeze, (re)îmbrace în culoare realitatea. Și e cea mai bună dovadă că, și în ceasuri negre ale existenței sale, omul caută răspunsuri tot de la artist și de la creația lui. Printr-o cale sau alta ne întoarcem acum la artă.

Căutare a devenit cuvântul de ordine al ultimei perioade. Am intrat în depozitul de lucrări cu zeci de întrebări despre cine suntem noi, „jumătatea frumoasă” a ființei omenești și, mai ales, cum am fost percepute și reprezentate de-a lungul timpului în pictura, grafica și sculptura Centrului Artistic Baia Mare. 

Am încercat, alături de colegii specialiști, să descifrăm ce se prezintă și ascunde în lucrări și să ilustrăm cât mai cuprinzător temele și subtemele alese. Deși aparent independente, acestea au cel puțin un punct de conexiune, ca într-un cifru enigmatic. Să existe oare un punct de legătură între Mama lui Ioan Donca și Femeile la baie semnate de Camil Ressu? Și pentru a prevesti complexitatea incursiunii am ales un titlu aparent alambicat: Femigrafisme și Cromatodames. La o privire mai atentă ne dăm seama că însumează – morfologic – ipostaze feminine, culoare și grafisme. 

Pentru a prezenta tematica generală a eternului feminin am ales 42 de opere dintr-o selecție amplă. Subtemele, majoritatea devenite arhetipuri ale reprezentărilor feminine, sunt: maternitatea, artista/muza, femeia puternică, țăranca, ingenua, nudul etc. Expoziția nu s-a vrut a fi un elogiu adus numai frumuseții, ci dimpotrivă, am căutat și alte trăsături transpuse în categorii estetice: prozaicul, tragicul, poeticul, sublimul, sau chiar urâtul, grotescul, visceralul. 

Se regăsesc cu toate în evoluția, căutarea, lupta și afirmarea identității feminine, așa cum reiese din peste un veac de istorie a mișcării feministe. Toate cele trei valuri (primul – al câștigării unor drepturi esențiale care au permis accesul la educație și dezvoltare, al doilea – al diferențelor și al egalității cu bărbații, al treilea – cu integrarea coordonatelor economice și politice în manifestul post-feminist) au creat diversitatea și complexitatea modelului feminin, devenind astfel provocare continuă pentru artiști, prin diversitatea ipostazelor întruchipate. 

Lucrările sunt preponderent portrete și nuduri, completate de scene de gen (cotidian, maternitate, viața la țară). Grafica, mai rar expusă și mai puțin cunoscută publicului, se îmbină cu pictura și e completată de sculptură. Piesele nu sunt expuse strict cronologic și nici neapărat grupate tematic. Prin alternarea lucrărilor am urmărit crearea unei perspective dinamice asupra imaginii elementului antropomorf feminin, păstrând latura misterioasă și lăsând vizitatorul să descifreze și interpreteze accentele intense susținute ritmic de zonele liniștite. 

Portretele expuse sunt capodopere ale artei românești și europene, aparținând unor pictori precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Corneliu Baba, Octav Angheluță, János Krizsán, Oszkár Glatz, Hugo Mund, Paul Erdös.     

Tematica nudului feminin cuprinde o varietate amplă de lucrări, de la crochiuri/eboșe (Égly Sára, Dávid Jándi), la studii privind anatomia (József Klein, Eugen Pascu), ipostaze senzuale (Ipolit Strâmbu, Anastase Demian) și pline de erotism (Ion Anestin, Camil Ressu), chiar dus la extrem erotism în lucrarea lui Ioan Anghel Negrean („Pat III”). 

Sensul metaforic este negociat prin dialog și pe dimensiunile spațiu-timp. „Umbra” și „Torsul” lui Traian Moldovan, trecerea de la schiță la sculptură conferă substanță și voluptate demersului expozițional încă de la intrare. Realitatea feminină se dezvăluie treptat relativității conștiente a celui care o privește. Subiect de maxim interes al artiștilor din vremuri străvechi, eternul feminin, rămâne etern mister, eternă pasiune, reper vital, resursă afectivă permanentă, de la cunoscut și vulnerabil, la parțial ascuns în spatele unui văl semi-opac, pe care l-am reprezentat și noi în afișul expoziției.

De ce feminin și mai ales de ce etern? Pentru că, indiferent ce se întâmplă, femeia va fi începutul vieții, educație, grijă, evoluție, va fi și neliniște, îngrijorare, temere. Și asta pentru că niciodată nu va fi cunoscută și înțeleasă pe de-a-ntregul!

drd. Oana Enășel, curatorul expoziției