VECINII MEI, EVREII
Expoziția care gravitează în jurul titlului generic, Vecinii mei, evreii, reunește un număr de 14 lucrări de pictură și grafică aflate în patrimoniul muzeului nostru, respectiv 25 de fotografii care provin din colecția Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, Statele Unite. Încă din secolul al XVIII-lea, stabilirea evreilor în anumite localități din Transilvania a fost prohibită, motiv pentru care până în anul 1850, le-a fost interzisă stabilirea în orașele miniere și regale, precum Baia Mare. După această dată, numărul evreilor a crescut treptat, ajungând de la 222 în 1869, la 3.623 în 1941. În data de 3 mai 1944, a început operațiunea
Vecinii mei, Evreii
COMUNICAT DE PRESĂMuzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» și Asociația Maramureș Heritage au plăcerea de a vă anunța deschiderea expoziției temporare de fotografie, pictură și grafică, VECINII MEI, EVREII, proiect implementat cu sprijinul Ambasadei Franței în România și al Institutului Francez din România. Expoziția este curatoriată de domnul Robert Cotos, președintele Asociației Maramureș Heritage și domnul Robert Strebeli, manager al muzeului. Vernisajul va avea loc miercuri, 14 septembrie 2022, de la ora 12.00, în sala destinată expozițiilor temporare din cadrul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», str. 1 Mai, nr. 8. Intrarea la vernisaj este liberă. Expoziția va face parte din
Comunicat de presă
Sâmbătă, 10 septembrie 2022, cu ocazia celei de-a XXVIII-a ediții a evenimentului Zilele Europene ale Patrimoniului, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» invită toate persoanele interesate de arta băimăreană să ia parte la activităţile desfăşurate la sediul său din str. 1 Mai, nr. 8, după următorul program:10:00 – 17:00 (ultima intrare la 16:30): vizitarea expoziţiei permanente Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiții și inovații şi a expoziţiei temporare Great Artists of the World; 10:00 – 12:00: atelier de pictură Natură statică (grupa de vârstă 10+); 11:00: ghidaj de specialitate gratuit în expoziția permanentă (grup maxim de 20