Omagiu sculptorului Traian Moldovan – 85
Motto: Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul – tăinuit în materie, măsura propriei ei ființe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna și urmăresc gândurile materialului. (Constantin Brâncuși) Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» prin programul Omagiu, ca parte integrantă a misiunii sale culturale și a strategiei de promovare a patrimoniului său, intenționează să marcheze momentele de cotitură ale personalităților artistice locale și, nu numai, care au contribuit la renumele artei românești, în special al artei băimărene. Într-o astfel de justificare se înscrie demersul instituției noastre muzeale de a-l omagia astăzi, 23 august 2023, pe sculptorul TRAIAN MOLDOVAN. Contur biografic Născut în satul
«Capodopere ale artei băimărene din colecții private»
Luni, 24 iulie 2023, începând cu ora 17:00, la sediul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» (strada 1 Mai, nr. 8), va avea loc vernisajul expoziției temporare «Capodopere ale artei băimărene din colecții private», organizată de Galeria Ernst din Budapesta, sub egida Programului Moștenirii Culturale din Europa Centrală. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente artistice ale anului, întrucât expoziția va prezenta 30 de capodopere ale Centrului Artistic de la Baia Mare, care până acum nu au fost expuse public decât în cadrul licitațiilor. Majoritatea lucrărilor etalate se află în colecții particulare din Ungaria, ceea ce face ca
Onisim Colta – Turn (1997)
Onisim Colta s-a născut în 10 iunie 1952, în Baia Sprie, Maramureş. A fost absolvent al Liceului de Artă din Baia Mare. A absolvit Academia de Arte Vizuale “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia pictură, în 1976, la clasa profesorului Paul Sima. Din 1976 lucrează ca scenograf la Teatrul de Stat din Arad, montând până în prezent peste 70 de spectacole. În 2006 a obţinut titlul de Doctor în Arte Vizuale la Universitatea de Arte şi Design, Cluj Napoca. Este membru al U.A.P. din 1980 şi membru A.I.A.P. Din 1995 este Conf. univ. la Facultatea de Arte Vizuale Oradea. În perioada 1998-2005, preşedintele Filialei Arad a UAP, 1994-1998 vicepreşedinte al Filialei
Csíkos Antónia (1887 – 1987) – Muşcate în fereastră
Csíkos Antónia s-a născut la Debrecen. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta cu Deák-Ébner Lajos (1904/1905–1908/1909). Începând cu 1911 a venit în fiecare an la Baia Mare studiind cu Réti István. În 1922 s-a înscris în Asociaţia Pictorilor Băimăreni, iar în 1927 s-a căsătorit cu Krizsán János. Au activat împreună la Baia Mare până la moarte. După al Doilea Război Mondial s-a înscris în Uniunea Artiştilor Plastici din România. A fost distinsă cu ordinul Meritul Cultural Român, în 1972, precum și în 1977 și 1982. Elevă şi mai apoi soţie a pictorului Janos Krizsan, pictoriţa Antonia Csikos a
Kiss Károly (1883-1953), Colţ de parc (1947)
Pictorul băimărean Kiss Károly s-a născut la Arad, în anul 1883 şi a trăit până în anul 1953, când moare la Baia Mare. Începe să studieze pictura la Budapesta, apoi frecventează la Baia Mare, în anii 1902 şi 1903, cursurile recent înfiinţatei Şcoli Libere de Pictură. În 1904 se mută la München pentru a studia desenul şi pictura cu Simon Hollóssy în cadrul Şcolii private de pictură susţinută de marele pictor şi pedagog maramureşean în capitala Bavariei încă din 1886. Mărturii de istorie orală afirmă că Kiss Károly s-a numărat printre studenţii preferaţi ai maestrului. În acelaşi an 1904 (şi, foarte
Ilie Cămărăşan – Marea împlinire, 1968
În lucrarea Marea împlinire, compoziţie plastică realizată de pictorul băimărean Ilie Cămărăşan (1940-1998) în anul 1968, în contextul celebrării semicentenarului Marii Unirii, artistul a dat expresie sensibilităţii sale civice dimpreună cu interesul major pentru reprezentarea momentului de mare vibraţie istorică, petrecut la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Ilie Cămărăşan - Marea împlinire, 1968 Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» Colecţia de artă băimăreană contemporană Arhitectura compoziţională este structurată pe mai multe registre situate în planuri parţial suprapuse, aşezate pe verticală şi care astfel, în succesiunea lor, generează iluzia perspectivică a tabloului. Pictorul scoate în evidenţă două personaje cu funcţii simbolice distincte,