Simon Hollósy (1857 – 1918) – Podul peste Tisa de la Teceu (1916?)
În data de 6 mai 2022, Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» are deosebita plăcere să celebreze ziua în care Simon Hollósy a sosit la Baia Mare în 1896, prin prezentarea lucrării „Podul peste Tisa de la Teceu”, aflată în expunere publică pentru prima dată în muzeul nostru. Aceasta a fost achiziționată recent de către un colecționar din România și se află temporar în custodia Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», cu scopul de a putea fi cercetată, expertizată și, nu în ultimul rând, prezentată publicului larg. Motivele pentru care această lucrare merită văzută sunt multiple.
Ferencs Ács – Case la Baia Mare
Ferencs Ács s-a născut la Cluj-Napoca în 1876. Reprezentant timpuriu al «Școlii de la Baia-Mare», Ferencs Ács a fost apreciat ca important promotor al impresionismului în Transilvania, dar evoluţia viziunii sale artistice avea să îi îndrepte creaţia înspre o manieră mai degrabă postimpresionistă: „În etapa de maturitate a carierei sale, Ferencs Ács a realizat și numeroase peisaje de plein air și peisaje compoziţionale modelate stilistic într-o schemă sincretică, cu amestec de elemente impresioniste și postimpresioniste.[1] Și-a început educaţia artistică la Budapesta, cu pictorul Bertalan Székely, în cadrul Şcolii de desen după model, continuând să studieze apoi desenul și pictura la München,
Béla Ivanyi Grunwald (1867 –1940) – La scăldat
Béla Ivanyi Grunwald a început studiile artistice sub îndrumarea lui Székely Bertalan şi a lui Károly Lotz la Academia de Arte Frumoase din Budapesta (1882-1886) A continuat studiile la München între 1886-1887 şi la Academia Julian din Paris (1887-1890). Din 1891 el a lucrat din nou în München. A călătorit în Egipt, unde a pictat mai multe lucrări oriental-tematice. Început din 1889 a participat la expoziţii regulate la Palatul de Artă din Budapesta. În 1896, împreună cu Simon Hollosy şi cercul său de artişti a ajuns la Baia Mare, aici devenind un membru important al coloniei artiştilor de la Baia Mare.
Simon Hollósy (1857-1918) – Căpiţe de fân
Simon Hollósy, părintele a ceea ce astăzi numim cu legitimă mândrie «Centrul Artistic Baia Mare» s-a născut la Sighetu Marmaţiei în anul 1857, într-o familie înstărită de etnie armeană venită din Moldova prin secolul al XVIII-lea. Primele desene realizate de Hollósy datează din perioada studiilor liceale de la Liceul Piarist din Sighet, unde a fost îndrumat de profesorul Franz Griesmayer. În urma terminării liceului, tânărul Hollósy a plecat la Budapesta unde a avut mai multe încercări de şcolire academică, frecventând sporadic Academia Comercială şi apoi, în anul universitar 1875-1876, cursuri academice de desen şi pictură la Şcoala de desen după model cu
Nagybányai Művészeti Központ (1896 – 2007)
NAGYBÁNYAI MŰVÉSZETI KÖZPONT (1896 – 2007). PÁNEURÓPAI AZONOSSÁG ÉS FOLYAMATOS TÖRTÉNELMI FEJLŐDÉS Dr. Tiberiu Alexa Egy belföldi és külföldi nagyszámú egyéni és együttes közönségtudat Nagybánya város mentális jelentését a „festők városa” kép közvetítésével rögzítette. Egy ilyesfajta szimbolikus kép kialakítása, majd pedig egy századot meghaladó időbeni ellenállása, egy összetett fejlődési folyamat eredménye[i]. Ennek folytán, a nagybányai művészeti mozgalom egyes szakintézmények állandósult szerkezeteire alapozódott, mely intézmények működésének a folytonossága saját történelme szálán halad felfelé, és összeköti a jelenkori kortársságot a Hollósy Simon által 1896-ban megvalósított alapító cselekménnyel. 113 év alatt több, mint 4.000, Európa legkülönbözőbb kulturális területeiről Nagbányán egybegyűlt képzőművész (festők, szobrászok, grafikusok,
The Baia Mare Artistic Centre (1896 – 2013)
THE BAIA MARE ARTISTIC CENTRE (1896 – 2013). PAN-EUROPEAN IDENTITY AND HISTORICAL EVOLUTION IN STREAMING Dr. Tiberiu Alexa City of painters. The individual and collective awareness of a wide national and foreign audience has defined a mental reflection of the city of Baia Mare through the image of ”city of painters”. The configuration of such a symbolic image and its subsequent permanence for more than a century, are the result of a complex evolution process. Consequently, the artistic movement of Baia Mare was founded on the permanent structures of specialized institutions whose functioning continuity moves along the stream of its own history and
Max Buri
Produs de marcă al şcolii şi pedagogiei promovate la München de Simon Hollósy, Max Buri aduce în „peisajul” cosmopolit al Centrului Artistic Baia Mare componenta deosebit de interesantă a culturii plastice elveţiene, dimpreună cu un alt mare pictor helvet – Hans Emmenegger. Max Buri, Politicienii satului Pe parcursul etapelor evoluţiei ei, creaţia lui Max Buri a evoluat de la modelul picturii de gen müncheneze spre o simbolistică modernistă, receptând succesiv impulsuri stilistice venite dinspre Jules Bastien–Lepage, Wilhelm Leibl, Paul Gauguin şi Ferdinand Hodler. În faza ultimă a atins stadiul unei formule de sinteză, într-o viziune mai decorativă, puternic personalizată, afiliată postimpresionismului de