Edward Okun

Edward Okun – Autoportret cu soţia, 1900

Pictor, grafician şi ilustrator (n. 12.09.1872 în localitatea Wółka Zerżyńska, lângă Varşovia – m. 15.01.1945, Skierniewice), exponent de frunte artei moderne poloneze şi unul dintre cei mai interesanţi reprezentanţi ai simbolismului în spaţiul Europei Centrale şi de Răsărit, Edward Okuň este o altă personalitate majoră a cărui biografie s-a intersectat fructuos – dar şi polemic ! – cu ambianţa cosmopolită a colonismului temporar introdus la Baia Mare de Simon Hollósy.

EDUCAŢIA

După studii de iniţiere efectuate la Vaşovia şi Cracovia, şi-a săvârşit educaţia profesională la München (1893-1897). La 30 octombrie 1894 se înscrie la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase sub numărul matricol 1362, în clasa de pictură a profesorului C. Raupp. Aici a fost coleg de an cu artiştii români Oskar Späthe, Octav Băncilă, Kimon Loghi, Pericle Capidan, precum şi cu alţi viitori colonişti temporari la Baia Mare – Jakob Nussbaum, Bolesław Sankowski, Ferenc Ács, Lazăr Diamant şi Ludwig von Sänger. În paralel (1895?-1897), a frecventat cursurile Şcolii particulare de pictură Simon Hollósy fiind coleg, printre alţi participanţi la primele două colonii băimărene din 1896 şi 1897, cu Arthur Verona, Max Buri, István Réti, Konrad Krzyzanowski, Vasile Ravici, Conrad von Kardoff. Sezonul de iarnă–primăvară al anilor 1896/1897 îl petrece la Paris. Acolo frecventează timp de câteva luni cursurile Academiei Julian, studiind sub îndrumarea celebrilor pedagogi Benjamin Constant., Jean Paul Laurens şi Robert Coulin.

ACTIVITATEA LA BAIA MARE

A sosit la Baia Mare împreună cu soţia sa, Sofia, pe la începutul lunii mai 1897, curând după căsătoria lor, venind de la Paris – via München. După toate probabilităţile soţii Okuň au locuit într-o cameră închiriată într-una din casele minereşti de pe Valea Roşie, undeva în apropierea parcului orăşenesc. Se pare că Edward Okuň a desfăşurat la Baia Mare o activitate intensă şi fructuoasă, realizând studii de atelier (corp uman, portrete) şi peisaje în plein air. Măsura performanţelor atinse în aceste studii avea să fie evidenţiată prin lucrările pe care le-a prezentat în luna iulie 1897, în cadrul Primei Expoziţii de Artă organizate la Baia Mare de studenţii Şcolii Hollósy. Valoarea deosebită a creaţiilor i-a fost recunoscută printr-un Premiul II, în valoare de 70 coroane austriece, pe care i l-acordat Simon Hollósy. În biografia artistului polonez acest eveniment marchează momentul debutului său expoziţional în arena internaţională. Faptul este necunoscut biografilor săi şi este ignorat în lexicografia internaţională. El se adaugă însă unei întregi serii de asemenea debuturi internaţionale petrecute în urbea băimăreană care conturează un palmares încă prea puţin cunoscut, dar care defineşte cu precizie indisputabilă zodia culturală paneuropeană sub semnul căreia s-a forjat – de la bun început – identitatea artistică internaţională a istoriei «Centrului Artistic Baia Mare».

UN PORTRET BĂIMĂREAN REDESCOPERIT ?

Nu cunoaştem cu precizie cum vor fi arătat aceste lucrări realizate de Okuň la Baia Mare. Muzeul din Bytom deţine însă un splendid portret de femeie datat „circa 1900” şi care ne-ar putea oferii unele indicii. Frapează în primul rând analogiile de ordin tehnologic cu alte studii cunoscute, realizate de studenţi şi artişti „băimăreni” în era coloniilor hollóşiene şi care înregistrează principiile maestrului armean: construcţia cromatică bazată pe contrastul armonic al perechii complementare roşu/verde; capul de expresie psihologizant şi modeleul rafinat al carnaţiei faciale; pensulaţia în tuşe late şi frământate, ce valorează suprafeţele picturale în mod alternat – cu zone în pastă rugoasă intercalate printre zone lise. Apoi se impune atenţiei însăşi retorica stilistică pe care o ilustrează, o retorică circumscrisă în mod vizibil acelui model estetic de sinteză atât de caracteristic artei băimărene de început, aşa cum este el ilustrat şi în creaţiile lui Károly Ferenczy, Oszkár Glatz, Béla I. Grünwald: realism de tip plein air-ist; tehnică de factură moderat impresionistă; tipologii motivice antropomorfe de filiaţie naturalistă – personaje comune reprezentative pentru un mediu cultural mixt rural–urban, tipologie frustă a frumosului feminin, recuzită motivică de tip etnografic. Or, în temeiul unui asemenea tipar „tipar” stilistic şi dacă ţinem cont de datarea foarte relativă la care recurg specialiştii polonezi („circa 1900”), mi se pare firesc că plasăm cronologic Portretul de tânără în etapa de tinereţe a studiilor lui Okuň: adică înaintea cristalizării viziunii sale de maturitate, o viziune de esenţă simbolistă ale cărei linii directoare erau deja deplin coagulate la 1900 aşa cum ilustrează perfect Autoportretul cu soţia (Muzeul Naţional din Poznan), lucrare realizată de artist chiar în anul 1900. Cu alte cuvinte, cred că datarea poate fi „împinsă” cu câţiva ani mai devreme. Adică tocmai în perimetrul anilor 1896-1897. Pe cine a portretizat artistul? Foarte probabil o tânără ţărancă. Şi – de ce nu? – poate o tânără româncă din zona Băii Mari, a cărei expresivitate rustică va fi fost valorificată ca model de către Simon Hollósy în cadrul şedinţelor de studiu efectuate de studenţii săi „băimăreni”. Va fi fost realizat acest portret la Baia Mare? Perfect posibil. Posedă el măcar o filiaţie stilistică în raport cu specificul primilor ani ai artei „şcolii de la Baia Mare” ? La această întrebare răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Cu siguranţă lucrările pentru care Okuň a fost onorat cu acel Premiu II în 1897 vor fi relevat calităţi şi caracteristici similare.

PREMIILE –ETERNA SUPĂRARE A ARTIŞTILOR !

Din pricini rămase obscure (cauzate de un incident petrecut în legătură cu soţia sa, ori poate tocmai de decernarea acestui premiu?), Okuň a intrat într-un conflict grav cu un alt studen–colonist, Lazăr Goldstein. Împrejurarea este evocată de Béla I. Grünwald într-o scrisoare din 1900 adresată lui István Réti, şi este menţionată evaziv în următorul document întocmit de Hollósy la 21 septembrie 1897: „Domnului Okuň – fost membru al Şcolii [de pictură Hollósy] i-a fost acordat Premiul al II-lea [în valoare] de 70 de coroane. El nu a acceptat premiul iar cu această ocazie a părăsit şcoala fără să achite taxa de şcolarizare cuvenită pe două luni. Pentru acoperirea acesteia, conducătorii Şcolii au reţinut 24 forinţi din valoarea premiului ce i-a revenit (…). Totodată domnului Okuň şi soţiei sale le-a fost ridicat dreptul de a folosi biletul de transport cu reducere pe calea ferată [n.n. –bilete finanţate de Primăria băimăreană]. Rezultă că după un sezon de studii de 2 luni, Okuň a părăsit precipitat colonia temporară de la Baia Mare păstrând, probabil, amintiri nu tocmai plăcute despre acest episod al biografie sale. De altfel, se pare că această împrejurare conflictuală l-a determinat pe Okuň să rupă definitiv cu Şcoala Hollósy. În amintita sa scrisoare, Béla I. Grünwald lasă să se subînţeleagă că incidentul a marcat puternic atmosfera din sânul şcolii de vreme ce, la reîntoarcerea la München, au fost necesare eforturi de durată pentru a-i readuce pe ceilalţi cursanţi în acelaşi atelier cu Lazar Goldstein. Fără a descrie faptele, formulările textului insinuează prezimţia că o parte semnificativă a responsabilităţilor îi vor fi revenit lui Goldstein. În ori ce caz, participarea lui Edward Okuň la colonia băimăreană din 1897 şi calitatea lucrărilor realizate de artistul polonez aflat, atunci, la începutul unei remarcabile cariere, nu au rămas fără ecouri la Baia Mare. Câteva lucrări au pătruns în colecţii particulare băimărene. Dintre ele, un Studiu de peisaj a fost deţinut de medicul Ferenc Herzinger. Această piesă avea să-l readucă pe Edward Okuň în atenţia mediului artistic băimărean în august 1912, când ea a fost inclusă în ampla Expoziţie aniversară dedicată împlinirii a 15 ani de la întemeierea coloniei de artă.

Tiberiu Alexa director, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»