Gheza Vida și Centrul Artistic Baia Mare – 3

3. CE OBSERVĂM DESPRE REVERBERAŢIILE IERARHIEI CANONICE ÎN ACTUALITATEA POSTCOMUNISTĂ?

Adaosurile de „plusvaloare” expoziţională şi bibliografică pătrunse pe piaţă, din 1990 încoace, sunt mai degrabă modeste cantitativ dar substanţiale ca relevanţă şi putere de circulaţie, ele ranforsând, deocamdată, poziţia lui Vida în ierarhia canonică.

3.1. Expoziţiilor băimărene menţionate mai sus li se asociază doar o singură altă manifestare retrospectivă, însă de anvergură şi impact major: expoziţia Arhetipuri sculpturale. Sculptură în lemn, realizată cu piese din colecţiile proprii la Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti (curator Ana Zoe Pop: iulie-octombrie 2012):„ În ciuda mulţimii lucrărilor, iubitorii de sculptură în lemn vor distinge «dintr-o ochire» stilul maeştrilor îndrăgiţi. Vida Geza, de pildă, cu sculpturile lui în forţă şi amprenta aceea aproape carnală întruchipată în lemn, care-i pulverizează limitele proletcultiste ale subiectelor.” [i]

3.2. Bibliografia de statutare canonică s-a îmbogăţit, semnificativ, cu două dicţionare de importanţă majoră în câmpul istoriografiei româneşti de artă, fapt demn de subliniat îndeosebi în condiţiile în care lexicografia noastră indigenă în domeniu este mai degrabă săracă, deşi ea reprezintă unul dintre instrumentele majore ale legitimării şi legitimităţii canonice. Astfel, în al său Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Constantin Prut îi consacră lui Vida un articol concentrat îndeosebi asupra statuarei monumentale de for public: „În Monumentul de la Moisei, aristul atinge acea tensiune unică la care s-a afirmat vocaţia ordinii, a echilibrului psihic şi cosmic, a locului impregnat decisiv de umanitate, din sanctuarele dacice sau din spaţiile de evocare brâncuşiene. (…) Un subtil joc al forţelor centripete aducă aici datele vieţii spirituale, în vreme ce tensiunile centrifugale extind nemăsurat hotărârile acestui loc în care se glorifică eroi maramureşeni (…) Şi în restul operei sale, Vida se preocupă de cercetarea şi aducerea în lumină a mitologiei populare, a unor reprezentări cu rădăcini în practicile magice. O acută stare imaginativă amplifică în modul cel mai deplin operant semnificaţia lucrurilor şi evenimentelor (…).”[ii];

La rândul său, Dan Grigorescu îl include pe Vida în noua ediţie a Dicţionarului avangardelor semnalându-i mai întâi grafica de „certă orientare expresionistă”, după care îi evaluează comprehensiv parametrii identitari ai creaţiei sculpturale: „(…) a respins deopotrivă facila «recitire» a pitorescului din arta populară şi reducerea forţată la un primitivism ce reţine doar trăsăturile sumare ale imagisticii arhaicităţii. El a dezvoltat sensurile profunde ale civilizaţiei ţărăneşti – mai ales ale celei din Maramureş – cu care avea afinităţi sufleteşti şi pe care o înţelegea foarte exact. Uneori, personajele sale sunt surprinse în toiul unor dansuri frenetice, parcă ale unor ritualuri primordiale, construcţia compoziţională conţinând un dinamism copleşitor care, însă, echilibrează surprinzător volumele, cu o rigoare netulburată. (…) Opera lui a împrumutat, de aceea, rosturile poetice ale culturii arhaice, pe care omul modern trebuie să ştie cum să le descopere şi să le reinterpreteze în forme limpezi, uşor de citit.”[iii].

3.3. O evaluare retrospectivă, întrucâtva singulară pentru perioada de după 1989, ne vine din partea istoricului de artă român, stabilit de peste două decenii în diaspora italiană, Grigore Arbore, printr-un text redactat, ce-i drept, în contextul împrejurării aniversare din acest an al „Centenarului Vida”: „Intensa umanitate şi excepţionala forţă expresivă a operei sculptorului Gheza Vida (1913-1980) apar într-o lumină nouă din perspectiva pe care o avem aflându-ne la o distanţa de un secol de la naşterea sa (…). Poziţia sculpturii lui Gheza Vida în contextul artei contemporane romaneşti şi internaţionale este şi mai clară după evenimentele traumatice din România ultimelor decenii şi frământările generale din lumea contemporană (…). Ramân în continuare convins de corectitudinea opiniei mele conform căreia calitatea remarcabilă a sculpturii romaneşti din secolul al XX-lea conferă acesteia o poziţie de prestigiu pe plan internaţional, în circuitul de valori culturale pozitive şi înnoitoare ale unei civilizaţii în mişcare. (…) Cele mai interesante realizări ale sculpturii din România din perioada cuprinsă între deceniul al VI-lea şi al IX-lea al secolului trecut stă adeseori sub semnul expresivităţii dramatice (…); altele sunt racordate la experienţe stilistice înnoitoare, derivate, în multiple cazuri, şi de studiul şi înţelegerea simbolisticii artei populare. Pe un asemenea fundal stimulator se proiectează opera lui Gheza Vida, o personalitate artistica de prim rang, autor al unei opere purtătoare de tensiuni existenţiale ce sunt ecoul unor tensiuni existenţiale colective, operă ce nu poate fi caracterizată de acele aprecieri critice «notariale» specifice istoriei descriptive a istoriei artei şi criticii de artă şi nici de divagaţii retorice. Opera lui Gheza Vida stimulează consideraţii asupra poziţiei artistului în societate, asupra relaţiei acesteia cu demersul artistic, asupra simbiozei, de loc abstracte, între om şi artist. Prima impresie degajată de opera lui Gheza Vida este aceea de sinceritate expresivă. (…)”[iv].

[i] Valentin Iacob, „Expoziţii de excepţie în capitală. – Muzeul Naţional de Artă al României. Întoarcerea maeştrilor”, în http://www.formula-as.ro/2012/1037/planete-culturale-30/expozitii-de-exceptie-in-capitala-15562-print, la 18 decembrie 2012.

[ii] Constantin Prut, Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, p. 517.

[iii] Dan Grigorescu, Dicţionarul avangardelor. Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2005, p. 701-702.

[iv] Cf. Grigore Arbore, „Intensa umanitate – Centenar Gheza Vida”, în http://www.amosnews.ro/intensa-umanitate-centenar-gheza-vida-2013-02-27, la 3 martie 2013.

Înapoi la pagina principală…                                           Citeşte mai departe…

Dr. Tiberiu ALEXA

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»