Alexandru Phoebus. Traiectorii ale privirii
Motto: Orice stare sufletească trăită pe un plan de conștiință intuitiv, dar străin de ea, devine stare estetică. (Lucian Blaga, Probleme estetice. Reflexii asupra stării estetice, 1924)
Alexandru Phoebus (1899-1954), supranumit o rara avis în concertul general al picturii și graficii noastre interbelice [1], după cum îl caracteriza reputatul istoric și critic de artă Ion Frunzetti, a făcut parte dintr-o generație de artiști plastici care a marcat evoluția modernismului artistic românesc într-un context istoric efervescent. Parcursul său artistic a trecut prin diferitele faze progresive ale primei jumătăți a secolului XX, decenii marcate profund de frământările geopolitice ale celor două războaie mondiale și a crizei economice.
Reprezentant de marcă al generației artistice interbelice, Alexandru Phoebus s-a format în mediul academic al Școlii de Arte Frumoase din București unde, între anii 1918-1921 a studiat sub îndrumarea academistă a reputatului profesor și artist plastic George Demetrescu Mirea [2]. Tot în această perioadă (1920), îl regăsim printre studenții celei de-a doua generații de studenți bucureșteni care și-au desăvârșit formarea artistică în cadrul coloniei de la Baia Mare când are loc și adevăratul său debut public pe simezele Expoziției coloniei pictorilor români din Baia Mare. Revine la Baia Mare în perioada de vară a anilor 1924 și 1925.
Probabil, influențat de experiența băimăreană unde a luat un prim contact cu refuzul academismului specific generației moderniste, Alexandru Phoebus înființează la București Academia Liberă de Pictură (1921-1925), alături de Arthur Verona, Gheorghe Petrașcu și Jean Al. Steriade, unde aceștia devin și profesori îndrumători.
În perioada 1927-1929, călătorește la Paris pentru a cunoaște curentele artistice și muzeele pariziene, urmează cursurile Academiei Julian și frecventează atelierele de la Académie de la Grande Chaumière, unde intră în contact cu arta pictorului expresionist Marcel Gromaire [3]. De asemenea, între 1931-1933 întreprinde călătorii de studii în Grecia, la Salonic, unde vizitează diverse locuri istorice și mănăstiri pe care le surprinde în acuarelele și guașele sale.
Activitatea expozițională a pictorului s-a desfășurat preponderent anterior anului 1950, iar principalul centru cultural în care și-a făcut publică creația artistică a fost Bucureștiul. Aici expune pentru dată în 1921, iar în 1922 și 1923 este prezent cu lucrări în cadrul Saloanelor de Toamnă. Din 1925 expune cu regularitate la Saloanele Oficiale, iar după 1948 la expozițiile anuale de stat. În paralel, participă cu consecvență la expozițiile organizate în București de Grupul Nostru (1931-1940), precum și la cele ale Tinerimii Artistice (1931-1941). În 1930 fondează o asociație a tinerilor artiști împreună cu Dan Băjenaru, Ștefan Constantinescu, Anastase Demian, Mac Constantinescu și alții.
La acestea se adaugă expozițiile personale din 1934, 1947, 1948 și 1967, urmate de cele trei retrospective organizate în anul 1958, 1967, 1974, după decesul pictorului survenit la vârsta de 55 de ani.
Patrimoniul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» deține în colecțiile sale de grafică și pictură trei dintre lucrările reprezentative ale pictorului Alexandru Phoebus: Peisaj cu case (achiziție, 2008), Catedrala Notre Dame (achiziție, 2017) respectiv Portret de muncitor (achiziție, 1965).
Conform datării, lucrarea Peisaj cu case (fig.1) realizată în tehnica uleiului pe carton a fost realizată în timpul studiilor de vară întreprinse în colonia băimăreană, în anul 1920. Compoziția de mici dimensiuni dar monumentală prin esența ei, redă în cadrul unui peisaj de tip plein-air o căsuță vernaculară modestă, în acord formal și simbolic cu prezența copacului desfrunzit, semne ale austerității universului rural.
Stilul este însă factorul care îl particularizează. În verile petrecute la Colonia de la Baia Mare, la jumătatea deceniului al treilea, artistul a reușit să-și formuleze propriul cadru plastic influențat atât de pictura în aer liber, dar și de teoriile ce parveneau din modernitatea franceză. De la André Derain, Phoebus a împrumutat modalitatea de observare și redare a naturii, în maniera sa binecunoscută, cu economie, într-o esențializare ce avea menirea să ofere expresivitate.
Astfel, compoziția se caracterizează prin juxtapunerea planurilor de culoare, geometrizante într-o manieră fragmentară care sugerează deconstrucția. Muzeul Colecțiilor de Artă din București deține o lucrare asemănătoare din punct de vedere iconografic și stilistic, Peisaj din Baia Mare (fig.2), realizată tot în anul 1920 în timpul șederii la Baia Mare.
Ambele lucrări păstrează aceeași claritate a imaginii și glisarea spre esențializarea formelor lipsite de orice accent adiacent care ar putea perturba traiectoria privirii. Aceste trăsături stilistice sunt tributare fazei cézanniene specifice acestei perioade de creație, în care Alexandru Phoebus ajunge aproape de limitele deconstrucției compoziționale și al abstracției, care l-ar fi putut racorda la recuzita cubismului și al radicalismului avangardei europene.
Din aceste puncte de vedere, lucrările lui Phoebus, de factură intelectuală, se situează în zona unei arte figurative moderate, descriptive, peisaje domoale tratate cromatic în culori calde, iar pe de altă parte manifestă intenția rupturii de tradiție pe baza inovației limbajului plastic.
De altfel, limbajul artistic a lui Phoebus descifrabil la nivelul estetic al celor două lucrări menționate este similar cu cel practicat la Baia Mare de artiști, precum Mund Hugo, Jándi David, Dömötor Gizella, care în anii deceniului doi al secolului XX pictează peisaje geometrizante populate de figuri schematizate, impersonale, în stilul cubo-expresionist [4].
Phoebus va descoperi tendințele artistice ale pictorilor băimăreni și cu ocazia deschiderii în 1921 la Baia Mare a unei expoziții prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la înființarea coloniei de pictură. Totodată, în 1925, la Salonul Oficial din București vor participa Thorma János, Szolnay Sándor și Gheorghe Florian.
Compozițiile perioadei pariziene (1927-1929) consemnează pe suporturile picturale motive urbane emblematice, surprinse pe cheiul Senei, pe la buchiniști, prin fața catedralei Notre Dame, pe Pont Neuf și până la biserica românească, la Saint Julien Le Pauvre, prin Montmartre, un oraș pustiu cu perspective stradale zugrăvite în culori estompate.
Această perioadă fertilă creației a favorizat pictorului o asociere mai profundă și afectivă la constructivismul cèzannian, concretizat în urma frecventării cursurilor din cadrul Academiei Julian și Le Grande Chaumière unde va deprinde o mai profundă abordare a studiului formei, desenului și a raportului dintre formă și valoare.
Seriile acuarelelor realizate la Paris, dintre care prezentăm acuarela Notre Dame (fig.3), aflată în patrimoniul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», respectiv Pont Neuf (fig.4) în cel al Muzeului Colecțiilor de Artă din București, relevează maturitatea artistică a lui Alexandru Phoebus, un acuarelist cu calități excepționale, aproape singular în peisajul artei românești interbelice.
Calitatea celor două acuarele mai sus menționate constă în primul rând, în materialitatea oferită paletei cromatice, ce nu își pierde forța valorică datorită tehnicii culorilor de apă. Compozițiile au la bază un desen foarte bine definit și o cromatică robustă cu tentă expresionistă, ceea ce le păstrează în coordonatele unor expresii plastice de un realism pur. Lucrările se remarcă prin structurile compoziționale clare și epurate, cu volume sculpturale sever geometrizate, cu planuri strict delimitate în ciuda suprafețelor de culoare apoasă care dizolvă ușor conturul ferm al elementelor compoziționale.
Conform datării științifice, lucrarea Notre Dame figurează în inventarul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» ca fiind realizată în intervalul temporal 1930-1935 (?). Totuși, reevaluând calitatea și valențele stilice ale compoziției în comparație cu alte lucrări similare, realizate în perioada pariziană (1927-1929), considerăm că acuarela Notre Dame a fost realizată în timpul șederii pictorului în metropola franceză.
În 1929, imediat după revenirea de la Paris, Alexandru Phoebus deschide o expoziție personală la Sala Mozart din București, unde expune peisaje realizate în timpul sejurului parizian, dar și trei lucrări care îi trădează intenția divesificării în etapa următoare de creație, a recuzitei iconografice: Autoportret, Adam și Eva și compoziția Oamenii muncii.
Astfel, viitoarele compoziții vor avea în primul plan al investigației artistice, figura umană. Prin urmare, spațiile picturale vor fi populate de figuri anonime, imobile, rigide, surprinse frontal și plasate într-un decor artificial. Pictate într-o manieră fragmentară care glisează ușor spre deconstrucția formei.
În această arie interpretativă se încadrează lucrările Portret de muncitor (M.J.A.C.A.B.M., 1936) și Portret de băiat II – Ciclul Adolescenții (Muzeul Colecțiilor de Artă București, 1935).
Ceea ce frapează traiectoria privirii în cazul celor două lucrări este construcția compozițională ce comportă anumite trăsături stilistice comune. Astfel, portretele sunt încadrate într-o formă ovală, aidoma unei mandorle sau nimb care sugerează „însingurarea personajuluiʺ [5] și care le plasează într-un spațiu al vidului protector. Din acest punct de vedere, al viziunii originale și personale, Phoebus face recurs la memoria picturii medievale interpretată ca sursă pentru noul clasicism adoptat în primele trei decenii ale secolului trecut.
Portretul de muncitor (fig.5) prezintă similitudini stilistice și cu alte lucrări din aceeași gamă tematică. Atitudinea acestor personaje, mereu frontală, este lipsită de mândria și tenacitatea statutului de muncitor pe care acesta o implică într-o societate în care cerințele estetice erau dictate de rigorile dogmatice ale realismului socialist. Nota de originalitate a portretului constă în tendința spre psihologizare.
Remarcabil este faptul că personajul refuză contactul vizual cu privitorul, orientându-și privirea în jos spre spațiul pașnic al teluricului și al interiorității sinelui. De asemenea, este descifrabilă o oarecare contradicție între blândețea, respectiv fragilitatea corpului și forța fizică a muncitorului, mândru de rolul său hotărâtor în contextul noii societăți comuniste pe care o anticipează.
Toate opiniile critice exprimate despre creația pictorului și graficianului Alexandru Phoebus în literatura de specialitate a istoriei artei românești, reflectă diferitele modalități de receptare ale lucrărilor realizate pe întreg parcursul său profesional.
Validate din perspectiva principiului Opera aperta (Umberto Eco), ele nu pot să fie decât completate de propriile confesiuni ale artistului plastic, după cum el însuși mărturisea: […] Problema care m-a interesat în gradul cel mai mare în arta mea a fost aceea a sincerității depline, adică a unor eliberări care să întreacă orice sentimente potrivnice ce ar putea dăuna ființei mele. Am căutat să înțeleg că taina unei arte nu poate trăi decît în mine și că tot ceea ce aș putea împrumuta de afară nu pot fi decît note stridente, care ar dăuna armoniei concepute de mine. În spiritul acestei concepții am lucrat totdeauna [6].
Bibliografie:
Ioana Vlasiu, Anii ꞌ20, tradiția și pictura românească, Editura Meridiane, București, 2000;
Alexandru Phoebus, Repertoriul colecției, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă, București, 2019;
Lumini și culori, Colonia artistică de la Baia Mare, catalog de expoziție, Muzeul Național de Artă al României, București, 31 mai – 3 iulie 1999;
Tiberiu Alexa, Traian Moldovan, Mihai Muscă, Centrul artistic Baia Mare, 1896-1996, Muzeul Județean Maramureș, Baia Mare, Decembrie 1996 – August 1997, editura PROEMA, 1996;
Andrei Pintilie, Alexandru Phoebus, Editura Meridiane, București, 1986.
Referințe bibliografice:
[1] Ion Frunzetti apud Alexandru Phoebus 1899-1954, catalog de Ovid Blidariu, text Jack Brutaru, Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Sala Dalles, București, 1967, p.100;
[2] Despre reperele biografice ale lui Alexandru Phoebus, vezi: Liliana Chiriac, Alexandru Phoebus (1899-1954). Repere biografice, in: Alexandru Phoebus, Repertoriul colecției, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă, București, 2019, p.11-15; Tiberiu Alexa, Traian Moldovan, Mihai Muscă, Centrul artistic Baia Mare, 1896-1996, Muzeul Județean Maramureș, Baia Mare, Decembrie 1996 – August 1997, editura PROEMA, 1996, p.225;
[3] Ioana Vlasiu, Anii ꞌ20, tradiția și pictura românească, Editura Meridiane, București, 2000, p.115;
[4] Lumini și culori, Colonia artistică de la Baia Mare, catalog de expoziție, Muzeul Național de Artă al României, București, 31 mai – 3 iulie 1999;
[5] Ioana Vlasiu, op.cit., p.115;
[6] Alexandru Phoebus, Confesiune, în: Expoziția retrospectivă Alexandru Phoebus. 1899-1954, catalog, București, pg.5, 1967.
Dr. Botiș N.Enikő
Istoric și critic de artă